O societate comercială de pe strada Argeșului din Vașcău a luat foc, în jurul orei 18:30. Încercând să stingă flăcările, un angajat a suferit arsuri de gradul I și II, la nivelul feței și al umărului drept şi a fost transportat la spital.
„Pompieri militari paramedici, prezenți la fața locului cu o ambulanță de tip B2, i-au acordat primul ajutor calificat unui angajat care, încercând să stingă incendiul înainte de sosirea echipajelor specializate, a suferit arsuri de gradul I și II, la nivelul feței și al umărului drept. Bărbatul a fost predat ulterior echipajului de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea care l-a transportat la spital”, a declarat căpitan ISU „Crișana”, Camelia Roșca.
Pompierii sosiți la faţa locului au stins vâlvătaia în aproximativ 35 de minute, înainte ca incendiul să se extindă şi la clădirile din vecinătate. Pagubele înregistrate au constat în două scaune, un birou și circa un metru pătrat tavan din lemn.
Din primele cercetări reiese drept cauză a evenimentului depozitarea sau păstrarea necorespunzătoare a materialelor combustibile, un recipient cu benzină fiind amplasat lângă o sobă metalică. Cu toate astea, poliţiştii şi inspectorii bihoreni au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele care au dus la producerea exploziei.
În aceeași zi, în jurul orei 14:40, echipajele Detașamentului 2 de Pompieri Oradea au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un motostivuitor aflat în incinta unei societăți comerciale situate pe Calea Borșului din municipiul Oradea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!