După un prim sfârşit de săptămână de festival letargic, Toamna Orădeană a fost resuscitată serios: estimările jandarmilor arată că în jur de 7.000 de persoane şi-au făcut drum, sâmbătă, prin Parcul 1 Decembrie. Asta în condiţiile în care punctul culminant al evenimentului este seara de 12 octombrie, Ziua Oradiei.
Undeva
Un eveniment de suflet i-a adunat pe orădenii mândri de valorile locale, joi seara, cu ocazia concertului de lansare a albumului solo al lui Călin Pop, „Undeva”. Între spectatorii din Sala Arlus s-a aflat şi o vedetă a serii precedente, Dan Andrei Aldea. Lista de piese alese a cuprins „La fereastră”, „Undeva” și „Cântec de iarnă”. Albumul nou a fost „asezonat” cu adaptări ale unor piese cunoscute – „Iarbă prin păr” sau „Pasăre de plumb”.
Concertele indoor au schimbat, pe vineri, registrul: Corina Chiriac şi Cătălin Crişan au fost primiţi la Filarmonică.
Mr(s). Vain
La concurenţă cu spectacolul contra cost de la Filarmonică, vineri seara au reînceput concertele pe scena Toamnei Orădene, din Parcul 1 Decembrie.
Seara concertistică a fost deschisă de Jesse Baneş urmată, în aplauzele şi uralele publicului, de Lora şi Sore. Acestea au fost mult mai gălăgios primite, semn că în public s-au aflat mulţi tineri şi adolescenţi, cunoscători ai trendurilor muzicale din ţară.
Seara s-a încheiat cu prestaţia Culture Beat. Venită de la Budapesta şi plătită de organizatori cu 6.000 de euro, trupa este, de fapt, compusă din solista iniţială Tania Evans, care a venit însoţită de două dansatoare. Cu sau fără rapperul Jay Supreme, orădenii s-au distrat, au dansat şi, cei din primele rânduri, şi-au strâns mâinile cu … mrs. Vain. „Mr. Vain”, hitul care a săltat trupa în lumea Eurodance prin 1993, a fost, de altfel, una dintre puţinele piese la care a ajutat şi publicul.
Trecea fanfara militară…
Să fie uniformele impecabile, decorate cu fireturi, alămurile aurii sau ritmul muzicii dictat de tobă? Rămâne un mister ce anume atrage şi fascinează, dar e cert că o fanfară militară continuă să lase lumea cu gura căscată, în admiraţie, chiar şi-n epoca internetului. „Doamne, frumoşi sunt!”, a spus, aproape involuntar, o doamnă din public, cu ochii plini de încântare.
Ca o noutate, în acest an, orădenii au avut nu una, ci nu mai puţin de cinci formaţii. Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naţionale Bucureşti, Muzica Reprezentativă a Regimentului 30 Garda Mihai Viteazul Bucureşti, Muzica Forţelor Navale Constanţa, Muzica Militară a Garnizoanei Bistriţa şi Muzica Militară a Garnizoanei Oradea au defilat, sâmbătă, pe Corso, prin Piaţa Ferdinand spre platoul din faţa Primăriei.
Repertoriul fiecăreia dintre ele a avut câte un element atractiv. Majoretele argintii ale celor din Constanţa care, în pas de dans, au scandat „Oradea” sau folcloriştii celor de la Bistriţa au cules aplauze susţinute de la un public improvizat în faţa clădirii Primăriei, unde fiecare dintre fanfare a salutat delegaţia oficială condusă de viceprimarul Ovidiu Mureşan.
Cel mai spectaculos şi aplaudat număr a fost oferit de Muzica Regimentului 30 Gardă Mihai Viteazul. Demonstraţia de mânuire a armei a entuziasmat, smulgând mai multe ropote de aplauze.
Fiecare dintre fanfare s-a mutat, apoi, în câte un parc din oraş, formaţiile din 1 Decembrie fiind primite cu interes şi curiozitate de clienţii Toamnei Orădene. Aşezaţi pe iarbă, cu pruncii în poală, orădenii s-au arătat fericiţi să-şi poate consuma berea, în atmosfera muzicii militare.
Toamna Orădeană a ajuns, duminica seară, la final, cu retragerea cu torţe, cu noi concerte la scena din parc, în lumina şi larma focurilor de artificii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!