Tentativele de trecere ilegală a frontierei de vest nu sunt cazuri izolate, iar de la începutul anului Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontiera, până în prezent, a reţinut un număr de 74 de persoane care au încercat să iasă ilegal din România. Dintre aceştia 14 sunt cetăţeni români, restul fiind străini- marea majoritate provenind din state ale Asiei.
„Cele mai multe tentative s-au înregistrat cele mai multe tentative de trecere ilegală a frontierei, preponderenţi fiind, în această perioada, cetăţenii din statele asiatice- Algeria, Maroc, Pakistan, Turcia şi Tunisia, dar au fost prezenţi şi din state europene- R.Moldova si Armenia”, ne-a confirmat subinspectorul Cătălin Simuţ, purtătorul de cuvânt al IJPF Bihor.
Identităţi false
Metodele uzitate, în perioada recentă, sunt folosirea unui document de trecere a frontierei fals, falsificat sau substituirea de persoană (folosirea unui document aparţinând altei persoane). „Asumarea identităţii unei alte persoanea fost metoda aleasă de cetăţenii români din diferite metode, fie nu au avut un document valabil, se sustrăgeau de la executarea unei pedepse sau nu îndeplineau condiţiile legale pentru a ieşi din ţară”, a declarat Cătălin Simuţ.
Pentru majoritatea migranţilor metoda a fost de a încerca să evite controalele şi au fost surprinşi în timp ce mergeau pe jos spre frontiera, unii dintre ei neavând nici măcăr un document pentru a se identifica. Pe deasupra migranţii nu ştiau nici limba română.
Cel mai recent caz a fost în 12 mai când a cinci bărbaţi, patru tunisieni şi un libian, care au fost descoperiţi pe raza localităţii Cheresig de poliţiştii de frontieră de la Girişu de Criş, în timp ce se deplasau pe jos spre frontiera cu Ungaria. Chiar cu o zi înainte şi poliţiştii din Salonta au surprins alţi doi cetăţeni asiatici care vroiau să iasă din şară pe jos ascunzându-se în vegetaţia din proximitate.
V.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!