Ca în fiecare an, la 25 martie, de BunaVestire, Poliția Română își serbează ziua, alături de oameni.
Nino, nino, cu câini și împușcături
Cei 197 de ani de existență au fost marcați la Oradea printr-o ședință în cadrul căreia au fost avansați în grad și premiați mai mulți polițiști.
În paralel, la Cetate, au venit copii cu educatoarele și învățătoarele lor din unitățile de învățământ colaboratoare ale Poliției. Cu mic, cu mare, au admirat tehnica din dotarea Poliției și au asistat la câteva demonstrații mereu pe plac.
Copiii au testat mașinile și motocicletele Poliției și-au pus caschete de polițiști pe cap, au claxonat și au chiuit „făcând pe polițiștii”.
Ca de obicei, demonstrația cu câinii de polițiști a făcut deliciul micilor spectatori. Un scenariu ce imagina prinderea unui infractor înarmat cu cuțit, care a sosit cu o mașină unde era ascuns un colet cu o bombă a creat suspans, la fel ca apariția unui alt infractor taman când forțele de poliție credeau că și-au încheiat misiunea și voiau să se retragă. Al doilea infractor a încercat să tragă cu arma de vreo două ori, dar i se bloca, așa încât a treia oară s-a predat.
Furori a făcut și drona reputatului artist fotograf Ovi D.Pop, mulți dintre micuți salutând-o bucuroși.
Invitați și expoziție
La Ziua Poliției de la Oradea au participat, dincolo de oficiali locali și județeni, omologii din Ungaria, cu care Bihorul colaborează de mulți ani de zile. La ședința festivă, dar și la demonstrații au fost prezenți astfel col. de poliție Seres Ildiko, adjunct al șefului Căpitaniei de poliție Bekes precum și generalul de poliție Gyurosovics Jozsef, șeful Căpitaniei Hajdu Bihar.
De departe, elementul special din acest an a fost expoziția de pictură în cuțit al Alinei Dinu, purtător de cuvânt al Poliției Bihor. Alina pictează de mai mulți ani și a folosit mai multe tehnici de pictură. La etajul I din Corpul A, a fost astfel amenajată o expoziție cu câteva din multiplele sale creații, toate imaginând peisaje diafane, în diverse ipostaze.
Să nu ne uităm istoria
Ziua Poliției Române, a fost desemnată a se marca anual la 25 martie în 23 aprilie 2002, prin articolul 50 din Legea nr. 218, amintind și de primul steag al Marii Agii, în anul 1822 domnitorul Grigore Dimitrie Ghica înmânându-i Marelui Agă Mihăiţă Filipescu (şeful poliţiei din acele timpuri) drapelul pe care este cusută sigla Steagului Agiei. Alături de siglă se află o ghirlandă din aur în interiorul căreia este prezentată Maica Domnului înaintea îngerului ce-i aduce vestea cea bună (Buna Vestire). Simbolul e și azi pe drapelul Poliției Române.
Citiți principiile noastre de moderare aici!