Între 12 şi 14 septembrie s-a desfăşurat la Baia Mare a IV-a ediţie a Festivalului – Concurs Coral Internaţional „Liviu Borlan”, o ediţie extrem de puternică, luând în calcul nivelul artistic ridicat, prestigiul corurilor şi perfomanţa a tuturor formaţiunilor corale participante. Juriul Festivalului – Concurs a fost compus din prestigioşi profesori şi dirijori din Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Baia Mare, Chişinău, Ungaria, Slovacia, Italia, avându-l ca preşedinte pe Voicu Enăchescu, preşedintele Asociaţiei Naţionale Corale din România.
Corul de Cameră «Voces» Oradea, condus cu multă dăruire şi profesionalism de prof. Arnold Schneider, profesor la Liceul de Arte din Oradea, a fost foarte apreciat de juriu, obţinând astfel diploma «Gold 1», ca rezultat al punctajului primit, precum şi Premiul Special din partea Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Maramureş.
Corul Voces a interpretat patru piese: „Legendă în lemn” de Liviu Borlan, “Hai, mândră!” de Alexandru Pașcanu, “Mignonne, allons voir si la rose” de Guillaume Costeley şi „Alleluia” de Randall Thompson
„Performanţa este una remarcabilă întrucât corul orădean este relativ tânăr dar cu o activitate ce devine din ce în ce mai fructuoasă. Corul are ca deziderat reînnodarea, în Oradea, a unei tradiţii corale a capella, din păcate, întreruptă în ultimii ani. Cu multă muncă şi dăruire, corul a reuşit să uimească în mod plăcut publicul şi juriul, plasându-se la înălţime împreună cu coruri de renume şi cu tradiţie. Evoluţia corului a fost îndelung aplaudată de public şi lăudată de prestigiosul juriu”, ne-a mai transmis Alexandru Carţiş ca preşedinte a Asociaţiei Corale «Voces» Oradea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!