Oportunitate unică de a veni la clinică fără niciun dinte (sau cu toti dinții compromiși) și să pleci cu implanturi și dantură fixă în numai 24 de ore!
[eadvert]
Practic, în aceeași ședință, se fac și extracțiile necesare, toate procedurile ce se impun, se inserează și implanturile, indiferent de câte e nevoie și se montează o lucrare fixă, explică managerul Euroclinic, medicul Vasilache Vlad, specialist în Implantologie.
Secretul constă în tehnicile și procedurile noi, ținându-se seama în același timp de toate particularitățile fiecărui pacient. Practic, cu tehnici diferite se obțin rezultate diferite.
De la cel ce a adus tehnica în România
Dr. Vlad Vasilache spune că a învățat aceste tehnici noi direct de la fondatorul Institutului de Implantologie Avansată din Constanța, dr. Chemal Taner. „Domnul doctor Taner a fost mentorul meu. El a introdus în România aceste tehnici în stomatologie”.
Așa se face că din anul 2009 echipa Euroclinic realizează numeroase reabilitări totale, imediate și fixe, prin concepte similare, gen “All-on-4” și “Total&Fixed”, „Fast&Fixed”. De atunci și până în prezent, sute de pacienți ai clinicii au beneficiat de avantajele incontestabile ale conceptului.
Pacienții care necesită implanturi dentare și lucrare fixă imediat sunt aceia care:
a. nu mai au niciun dinte și care poartă proteză mobilă
b. care au o dantură terminală (dinții existenți sunt sever afectați de carii și boală parodontală avansata -parodontoza).
Mult mai rapid decât tratamentul alternativ (varianta clasica)
La pacienții cu aditii de os (lipsește os în zona posterioară a maxilarelor), este necesară refacerea volumului osos deficitar (os atrofiat) prin operații speciale de regenerare osoasă cum ar fi adiția osoasă și augmentări sinuzale, urmată la circa 6 luni de inserarea implanturilor. Termenul de finalizare a tratamentului în această variantă clasică variază însă între 12 și 14 luni.
Spre comparație, prin tehnica nouă aplicată la Euroclinic, în funcție de caz se pot insera 4 sau 6 (maxilarul are o densitate osoasă scăzută) implanturi dentare la maxilarul superior și 4 implanturi dentare la mandibulă (maxilarul inferior).
80% din populația globului face paradontoză
Medicul atrage atenția asupra faptului că boala parodontală atinge cote alarmante în ultimii ani, ajungând la un procent de aproximativ 80% din populația globului.
Parodontoza evoluează în timp îndelungat și progresiv, cu simptome discrete: gingia își pierde culoarea roz, devenind roșu aprins, apoi se atrofiază, retrăgându-se spre baza dinților, iar în faze avansate, aceștia încep să se mobilizeze și să cadă pe rând.
Diagnosticată precoce, prin vizite repetate la medicul dentist, boala poate fi vindecată atunci când stadiul este incipient sau oprită în evoluție atunci când stadiul este avansat.
1. În prima etapă, se impune o igienizare completă a cavității bucale, constând în detartraje prin periaje profesionale repetate și dusuri bucale preparate pe bază de clorhexidină.
2. În etapa a doua, tratamentul poate consta în aplicații locale de antiinflamatoare și antibiotice, intervenții chirurgicale cu îndepărtarea țesutului bolnav, adiții osoase, tratamentul endodontic și de imobilizare a dinților prin lucrări protetice realizate din metal biocompatibil, cum este ceramica pe suport de zirconiu.
3. În a treia etapă, când boala parodontală este într-un stadiu avansat, este recomandată extracția tuturor dinților mobili și înlocuirea acestora cu implanturi, protezarea efectuându-se în acest caz prin punți dentare fixe sau, atunci când situația o cere, prin lucrări protetice mobilizabile.
Principalele simptome ale parodontozei sunt:
– inflamatia gingiilor
– sângerări gingivale la periaj
– halena fetidă (respirație urât mirositoare)
– senzația de tensiune la nivelul gingiilor
– adancirea santului gingival
Factori generali și locali de apariție a paradontozei
Factorii favorizanti ai parodontozei sunt generali si locali. Factorii generali țin de:
– predispoziția genetică
– de boli cronice (diabet)
– stres
– imunitate scăzută
– stări biologice ca sarcina sau pubertatea.
Tot ca factori generali sunt incriminați și fumatul, consumul de cafea și excesul de băuturi alcoolice.
Factorii favorizanti locali sunt
– carii netratate
– lucrari protetice vechi
– igiena orala deficitara.
Indiferent de stadiul în care vă aflați, nu ezitați să cereți părerea medicului stomatolog. Avem soluții prin care putem rezolva orice fel de problemă ce ține de sănătatea danturii dumneavoastră!
Amintim că la Euroclinic se rezolvă multe din problemele dento-maxilare, estetice și funcționale, într-o gamă largă de specialități:
– Implantologie
– Chirurgie maxilo-facială (extracții molari de minte, rezecții apicale, regularizări de creastă alveolară, chistectomii, adiții osoase)
– Endodonție (tratament si retratament al canalelor radiculare)
– Protetică dentară (lucrări din porțelan pe suport de Zirconiu, aur, lucrări protetice din porțelan, încrustații, fațete ceramice sau din compozit, lucrări pe implanturi dentare, proteze acrilice și scheletate pe implant dentar
-Terapie Odontala (obturații clasa I,II,II,IV,V, obturații fizionomice ce respectă morfologia dintelui natural)
– Estetică Dentară (fațete din porțelan sau compozit, albire profesională)
– Parodontologie (tratamentul parodontozei, imflamațiilor gingivale, pungilor parodontale)
– Radiologie Dentara (radiografii intraorale)
Sterilizarea se face prin intermediul celor mai moderne aparate și solutii, certificate de Autoritatea de Sănătate Publică și în conformitate cu normele U.E. Toate sălile de tratament sunt dotate cu lămpi bactericide pe bază de raze ultraviolete pentru sterilizarea aerului și a suprafețelor.
Noi ținem pasul cu tot ceea ce este nou în domeniu, ne pregătim continuu și participăm doar la cursuri profesionale, în țară și străinătate, care au eficiență maximă, totul pentru pacienți!
ȚINEȚI MINTE: Tratamentul stomatologic fără durere – este unul din principalele noastre obiective.
Ne puteți găsi oricând la numărul de telefon 0740 450 065
Mai multe detalii: https://www.facebook.com/clinicadentaraeuroclinic sau http://www.clinicaeuroclinic.ro/
Advertorial! CH: 11701
Trimite articolul
XAti uitat sa scrieti ca plecati si cu buzunarul gol.