Au participat echipele a nouă subunități de la ISU Bihor, din Oradea și județ, iar invitat a fost lotul Detașamentului de Pompieri din Debrecen.
Fiecare echipă a avut zece membri, un antrenor şi un conducător de lot.
Au fost patru probe: “Scara de fereastră” (pentru deprinderile servantului de a urca, în cel mai scurt timp şi în siguranţă până la nivelul trei al unei construcţii), “Pista cu obstacole pe 100 de metri” (proba individuală pentru abilităţile servantului), “Ştafeta 4 x 100 de metri” (proba de echipă) și “Realizarea dispozitivului de intervenţie la motopompă”.
La finalul competiţiei, în clasamentul general, locul I a fost obținut de echipa Detașamentului de Pompieri Marghita, pe locul II clasându-se echipa Stației de Pompieri Aleșd, iar pe locul III – pompierii de la Beiuș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!