Mai e puţin până la debutul celui mai mare festival din județul Bihor, care se desfășoară pe parcursul a trei zile, între 10-12 iunie, la Băile 1 Mai. VD Event Production, organizatorul evenimentului, a ales o locaţie specială pentru festivalul Retro Summer. Este vorba de Ştrandul cu valuri, recent reabilitat. Întins pe o suprafata de circa 4 hectare, ştrandul este ideal pentru cei care caută relaxarea, bucurându-se de aer curat şi de umbra copacilor.
[eadvert]
Pe parcursul zilei, festivalierii se vor putea răcori la piscină, pentru ca seara să participe la concerte. În fiecare dintre cele trei zile, până la ora 18:00, vor avea loc activități distractive în cele trei zone speciale amenajate: Pool Zone, Kids Zone și Chill Zone. Dacă la piscină va predomina muzica și voia bună, în cadrul zonei chill se va putea face yoga și pilates și vă veţi putea bucura de liniște.
Festivalul dedicat muzicii retro are invitați de seamă. Spectacolul muzical începe în forță cu Lil Rose and Band, pentru ca apoi pe scenă să urce, pe rând, Abebe „Bebe” Daniel and band, Mr. President aka LayZee, Dr. Alban și No Mercy. Prima zi de spectacole se va încheia cu un after party by Columbus.
Sâmbătă va avea loc concertul Best of ’90s cu Down Low, Ray Horton şi Natasha Wright ex La Buche. Vor urma concertele C-Block, Fly Project, Nana Darkman şi after party cu Marcella Woods.
Duminică, de la ora 18:00, va fi warm up party cu Donia Sax, după care vor urca pe rând, pe scenă: Fraţii Jdieri, Lian Ross, Haddaway şi Crazy Little Queen Tribute Band. Ultima zi de festival se va încheia cu un after party by Columbus. Gazda celor trei zile de festival va fi Lucian Oros, iar scena şi sunetul vor fi asigurate de Sinton Expert.
Bilete şi acces
Prețul unui abonament la festival este de 330 de lei. Organizatorii au pus în vânzare și bilete pentru o singură zi, iar acestea costă 145 de lei. Biletele pot fi achiziționate online, exclusiv de pe site-ul iabilet.ro sau fizic, la Dock Bistro and Bar ori la casieria Ștrandului cu valuri. Programul casieriei este: joi, 9 iunie: orele 14:00-19:00; vineri,10 iunie: orele 10:00-21:00; sâmbătă, 11 iunie: orele 10:00-21:00; duminică, 12 iunie: orele 10:00-21:00.
Vânzarea biletelor la fața locului va fi în limita locurilor disponibile. Cei care doresc să participe la festival trebuie să-și asigure biletele din timp, deoarece numărul participanților este limitat la 3.000 de persoane/zi. Copiii sub 14 ani au acces gratuit, dar trebuie să fie însoțiți de un adult.
Accesul pe teritoriul festivalului se face începând cu data de 10 iunie, ora 10:00, doar cu brățara oferită de organizatori la intrare, pe baza biletului valabil. Participanții pot intra și ieși ori de câte ori doresc din zona festivalului, cu condiția să aibă pe mână brățara de festival intactă. Toți participanții sunt supuși controlului corporal la intrarea în zona festivalului, în vederea asigurării condițiilor de siguranță necesare desfășurării evenimentului. Refuzul controlului corporal atrage interzicerea accesului la festival pentru orice participant.
Organizatorul îşi rezervă dreptul (prin colaboratorii săi) de a verifica brățările ori de câte ori apreciază că este necesar, atât la intrarea în incinta festivalului, cât şi pe tot perimetrul ascestuia.
Menținerea integrității brățării este responsabilitatea exclusivă a participantului, acesta fiind singurul răspunzător în cazul pierderii, deteriorării sau distrugerii acesteia.
Este interzisă intrarea cu mașina în zona Festivalului, fără un car-pass eliberat de către organizator. Locurile de parcare sunt limitate. Organizatorul recomandă folosirea autobuzelor sau a taxiurilor pentru a ajunge în stațiunea Băile 1 Mai.
Pentru a facilita accesul la festival, organizatorii au pus la dispoziție un autobuz cu o capacitate de 100 de locuri. Începând cu ora 17:00, acesta va circula din 30 în 30 de minute, până la ora 02:00. Autobuzul va porni din stația de autobuz din capătul cartierul Nufărul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!