Inițiativa vine în contextul în care tehnologia ocupă un loc din ce în ce mai important în viața tinerilor, iar contactul direct cu cartea fizică devine tot mai rar. Organizatorii consideră esențială promovarea lecturii, dezvoltarea gândirii critice și sprijinirea elevilor în crearea unei biblioteci personale.
„Acțiunea este necesară, dat fiind faptul că cea mai apropiată librărie, ca spațiu fizic adecvat, se găsește la peste 55 de kilometri, doar în municipiul Oradea. Astfel, copiii din mediul rural nu au șanse egale cu cei din urban, privind dreptul la informare, participarea la diferite ateliere, lansări de carte, achiziționare și așa mai departe”, explică Gabriela Dejeu Popa, profesoară la Colegiul Tehnic Nr. 1 Vadu Crișului.
La târg au participat aproximativ 170 de elevi, dintre care 100 din învățământul primar și 70 din cel gimnazial. Cărțile oferite au fost atent selecționate pentru a răspunde intereselor fiecărei grupe de vârstă.
„Am făcut o selecție cu cele mai frumoase cărți: cărți înțelepte, cu mesaj inspirator, cărți excepționale atât în ce privește condițiile grafice, cât și calitatea și mesajul conținutului și frumusețea ilustrațiilor. Copiii trebuie expuși cât mai mult la ceea ce e valoros pentru educația lor culturală, estetică, intelectuala și morală”, spune Laura Clintoc, cofondator al Librăriei Cair Paravel.
Cei mai mici au avut ocazia să răsfoiască volume ilustrate cu povești scurte despre natură, prietenie, curaj și aventurile unor personaje animale. De asemenea, au fost disponibile cărți accesibile celor care învață să citească, cu litere mari, pagini aerisite și povești amuzante și pline de peripeții. Nu au lipsit nici poveștile clasice, care continuă să captiveze generații de cititori.
Printre cele mai populare titluri s-au numărat „Aventurile lui Danny, șoricelul de câmp” de T. W. Burgess, seria „Broscoi și Brotac” de Arnold Lobel și „Pinocchio” de Carlo Collodi.
Elevii de gimnaziu au fost atrași de cărțile de aventură și fantasy, dar și de volume cu subiecte mai complexe, cum ar fi războiul, istoria, Holocaustul și biografiile unor personalități marcante.
„S-au vândut aproximativ 200 de titluri într-o școală mică din mediul rural, ceea ce reflectă marea necesitate și interesul profund al copiilor din zonele defavorizate, în care accesul la un spațiu dedicat cărții pentru copii este zero. În zonele rurale ale țării, statistic, nu există nicio librărie. Eforturi și inițiative de acest gen, venite din partea dascălilor și a librăriei copiilor, sunt aur curat. Adunându-ne forțele, putem aduce schimbarea atât de necesară și, prin accesul egal la cultură și educație, putem oferi acestor copii șanse egale la un viitor strălucit”, a mai afirmat Laura Clintoc.
Organizatorii intenționează ca târgul de carte să devină o tradiție, astfel încât elevii să beneficieze periodic de oportunitatea de a descoperi noi cărți și de a-și dezvolta pasiunea pentru lectură.
Citiți principiile noastre de moderare aici!