Acest eveniment exceptional de constructie este posibil datorita sprijinului asociatiei Habitat pentru Umanitate Beius, datorita implicarii firmei AVIVA, lider european pe piata pensiilor si a asigurarilor de viata care este si sponsorul acestui proiect.
Vineri, 29 septembrie, echipa de constructii de la Habitat pentru Umanitate Beius, formata din 6 oameni a dat curs solicitarii asociatiei Habitat pentru Umanitate Cluj de a-i sprijini în cel mai ambitios proiect al lor, construirea a trei locuinte în doar 5 zile. Datorita experientei celor de la Habitat Beius seful proiectului la 2 dintre locuinte este Miklo Stefan, director programe constructii la Habitat pentru Umanitate Beius.
„Este cu adevarat un proiect foarte greu având în vedere ca avem atât de multi voluntari în acelasi timp pe santier. Pâna în prezent am ridicat deja peretii si structura acoperisului urmând ca azi sa tencuim pe exterior si sa acoperim cele 2 locuinte. Voluntarii desi sunt foarte tineri, sunt dornici sa lucreze si au o energie nemaipomenita care ma face sa cred cu convingere ca vineri locuintele vor fi finalizate si familiile se vor putea muta în ele.” declara dl Miklo Stefan.
Peste 100 de voluntari din 5 tari, Marea Britanie, Hong Kong, Turcia, SUA si România, si-au unit fortele si vor aduce o schimbare majora în viata a trei familii clujene nevoiase: Pasztor, Popoviciu si Gocan.
“Dupa ce am trait toata viata în chirii, în locuri fara apa calda, cu igrasie, mucegai, fara baie, fara bucatarie, am ajuns sa cred ca doar o minune ma mai poate salva de conditiile acestea mizere. Lucrez din rasputeri ca sa le asigur celor doua fiice ale mele traiul de zi cu zi, dar cheltuielile foarte mari si chiria ma darâma. Pentru familia mea, acea minune a venit prin Habitat si oamenii generosi ce sunt implicati în acest proiect”, spune d-na Gocan, o mama singura cu 2 fete.
Cristina Ghilea
Citiți principiile noastre de moderare aici!