Gazda bună a fost Căminul Cultural din Bulz, iar protagonişti- formaţii artistice de teatru popular, ansambluri folclorice şi solişti vocali şi instrumentişti din zona Crişului Repede şi Salonta.
Încă de la prima ediţie, festivalul de teatru nescris (iniţiat de Dl. Crăciun Parasca, unul dintre cei mai importanţi specialişti în cultura tradiţională pe care îi are Bihorul) şi-a propus să aducă în scenă o lume desprinsă din Poiana lui Iocan a lui Marin Preda şi din „Gura satului” a lui Slavici, din „taifasul babelor” la fântână sau poartă, ironizând sau satirizând anume obiceiuri sau practici, întâmplări sau concepţii etc. din universul rural, acolo unde lumea se vede mai altfel şi unde „ştrile”, „veştile” sau „bârfa” au conotaţii strâns legate de viaţa de zi cu zi. Au excelat, pe această direcţie, de-a lungul timpului, formaţii de teatru nescris din Holod, Chişcău, Roşia, dar mai ales din Bălnaca, Tileagd-Tilecuş, Borod, Şuncuiuş, Bulz etc., ale căror prestaţii au fost remarcate nu numai în plan judeţean, ci şi naţional, piese ca „Nunta proştilor” (Bălnaca), „Ioanea se însoară” (Tilecuş-Tileagd), „Casa vrăjitoarei” (Şuncuiuş) etc. născând cascade de râs şi voie bună, dar şi o anume dispoziţie spre meditaţia morală.
Diplome de excelenţă
Prezenţa unora dintre aceste piese, şi acum, la Bulz, a creat aceeaşi atmosferă, iîtregită şi de remarcabilă prestaţie a ansamblurilor „Mioriţa” din Salonta, a Căminului Cultural din Şuncuiuş, „Florile Bulzului” din Bulz sau „Cununa de pe Criş” din Tilecuş-Tileagd.
Nu în ultimul rând, trebuie notată – la cote artistice foarte înalte- prezenţa cu scurte recitaluri a soliştilor de muzică populară Corina Lele-Ionescu, Violeta Gherman, Andreea Suciu, Anca Pavel, Alexandru Paina şi Mădălina Ilea, care au transmis, prin cântecele lor, frumuseţea „sufletului satului” românesc, farmecul de altădată al „vieţii la ţară”.
Desfăşurat în organizarea Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor şi a Primăriei şi Consiliului Local Bulz, Festivalul de teatru nescris „Morala satului” a marcat, indubitabil, încă o reuşită în activitatea acestor instituţii şi un bun prilej pentru a re-gândi acţiunile de culegere şi valorificare ale tradiţiilor, obiceiurilor şi folclorului din ţinutul Bihorului. Ca o încununare a acestei reuşite cultural- artistice, CJCPCT Bihor a acordat diplome de excelenţă – pentru organizare şi coordonare artistică – primarului comunei Bulz, Mircea Augustin Sărăcuţ, prof. Mariana Barburas, doamnele Livia Ianc (Şuncuiuş), Maria Ardelean (Tileagd), Carmen Laza (Salonta), Florica Suciu (Borod) şi domnului Ioan Gavrilas (Bălnaca), iar participanţilor – câte o diplomă a festivalului.
De asemeni, CJCPCT Bihor a acordat o diplomă aniversară d-şoarei Violeta Gherman, pentru deosebita colaborare cu CJCPT Bihor şi pentru prestaţiile artistice aparte, cu prilejul împlinirii vârstei de 20 de ani.
Citiți principiile noastre de moderare aici!