Printr-o hotărâre de Guvern, publicată, recent, în Monitorul Oficial, Guvernul a decis alocarea a 164.011.000 lei din Fondul de Intervenție aflat la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe 2019, pentru unele unități administrativ-teritoriale afectate de calamități naturale.
Din această sumă, Bihorului i-au revenit 5.745.000 lei. 32 de localități din Bihor au primit bani pentru a-și reface infrastructura afectată de calamități. Cea mai mare sumă este alocată comunei Lugașu de Jos care pentru a reconstrui 6 poduri și 119 podețe a primit 944.000 lei. În comuna Șoimi au fost distruse 24 de podețe și 7 poduri, suma alocată fiind de 539.000 lei.
La Vadu Crișului pentru 85 de podețe au fost alocați 333.000 lei. Primarul Dorel Cozma spune că această sumă ajunge doar pentru a reface 6 podețe. „Eu sunt bucuros că am primit ceva bani, că altă dată nu am primit nimic. Dar noi am avut trei rânduri de calamități și am refăcut din bugetul local drumuri, am escavat, am nivelat, am pus tuburi.
Prețurile podețelor sunt diferite, chiar acum suntem în teren să mai facem evaluări. Depinde ce podețe trebuiesc făcute, dacă sunt cu cheson, ori tubulare cu timpane. Nu o să duc eu banii aceștia acasă, vom prioritiza refacerea podețelor mai importante, cele care fac legătura cu drumuri importante, clar au prioritate față de cele care duc la un drum vicinal”, spune primarul de Vadu Crișului. Beiușului i-a fost alocată suma de 281.000 lei pentru a reface 39 de podețe și un pod.
Fenemone periculoase
Una dintre cele mai afectate localități a fost, la finele lunii mai, Vârciorog.„Pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomenele hidrometeorologice periculoase în localităţile Vârciorog, Urvind şi Hotar, s-a dispus creşterea capacităţii operaţionale la nivelul Staţiei de Pompieri Aleşd”, anunța atunci ISU.
Atunci, la vârciorog, două persoane surprinse de viitură, un adult și un copil, au fost salvate din calea apelor. Chiar dacă a primit doar 3.000 de lei pentru refacerea a cinci podețe, primarul de Vârciorog Vasile Cociuba se declară mulțumit. „Doar atât am cerut. Sunt bani care vor merge pe borduri, pe motorină, noi am folosit utilajele pentru a repara ce era de reparat. La noi, ruptura mare s-a produs pe drumul județean, acolo e și reparat deja, nu puteam lăsa așa”, spune primarul.
Și Consiliul Județean Bihor a primit 38.000 lei pentru două podețe și un pod de beton. Fondurile au fost solicitate de unităţi administrativ-teritoriale din 27 de judeţe :Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Gorj, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Prahova, Suceava, Timiş, Vaslui, Vâlcea şi Vrancea. Acestea vor fi alocate pe baza solicitărilor și evaluărilor făcute de autoritățile locale, Inspectoratele pentru situații de urgență și prefecturile din județele afectate.JB-V.B.
Bani pentru localitățile calamitate:
-Lazuri de Beiuș- 114.000 lei, refacere 19 podețe
-Bulz-90.000 lei, refacere 13 podețe
-Lugașu de Jos-944.000 lei, refecere 6 poduri, 119 podețe
-Măgești-24.000 lei, refacere 2 poduri, 2 podețe
-Țețchea-82000 lei, refacere 3 poduri, 3 podețe
-Criștioru de Jos-80.000 lei, refacere 10 podețe
-Cherechiu-93.000 lei, refacere 13 podețe, un pod
-Vașcău-12.000 lei, refacere 3 podețe
-Ceica-285.000 lei, refacere un podeț, două poduri
-Șârbi-385.000 lei refacere 55 podețe, 6 poduri
-Șoimi-539.000 lei, refacere 24 podețe. 7 poduri
-Holod-136.000 lei, refacere 8 podețe, 2 poduri
-Beiuș-261.000 lei, refacere 36 podețe, un pod
-Dobrești-140.000 lei, refacere 7 podețe
-Consiliul Județean Bihor- 38.000 lei, refacere 2 podețe și un pod de beton.
Citiți principiile noastre de moderare aici!