De trei ani, în fiecare weekend, atunci când nu e la școală, Alex Răștariu muncește alături de bunicul său la restaurarea unei case vechi țărănești. Tânărul spune că e pasionat de istoria militară, în special de perioada celui de-al doilea război mondial. E colecționar de uniforme militare. În paralel cu această pasiune, prietenul său Răzvan Fericean i-a stârnit și pasiunea pentru folclor, pentru tradiții. Cum a aflat că există o casă construită în satul bunicului chiar din perioada care îl fascina din perspectivă militară, a achiziționat casa, l-a convins pe bunic să nu o dărâme, ci să lucreze la restaurarea ei împreună.
„Casa a fost cumpărată de la un fost polițist, milițian în Oravița în 1952. Am actele care atestă că a fost construită și finalizată în 1934. Există și o asigurare până în 1937. Casa i-a aparținut tătălui lui Gheorghe Negru – valcasău/șef de echipă în pădure, în Poiana de Vașcău. A locuit acolo împreună cu fiul său Ghiță și soția Marița, decedată în anii 80. Se pare că această casă a fost refăcută cu ajutorul altei case, mutate. Casa are un beci, două camere, un pod foarte mare. Am restaurat-o cu bunicul, a fost foarte greu, dar nu imposibil. În momentul în care am cumpărat-o era dezolantă: avea acoperișul dărâmat, praf într-o parte, vatra găurită, pereții surpați. Pereții casei sunt din lemn. Prima tencuială e cu pământ, de ambele părți ale peretelui, și deasupra e tencuită cu mortar. Are beci, o tindă și o cameră mare. Are tavanul din scândură de brad. Pe jos e vatră făcută cu paie și flori de fân amestecate cu pământ. Geamurile sunt refăcute complet”, ne-a explicat Alex.
Casa restaurată de el a fost vizitată și de străini, aduși de prieteni. Un italian, Marcello Bonfani, a rămas impresionat de ceea ce a văzut.
Alex, 17 ani, l-a convins pe bunicul său să nu dea jos o casă tradiţională din Munţii Bihorului – România şi a ajutat la restaurarea acesteia în conformitate cu tehnicile străvechi. Mi-a arătat-o cu mândrie, şi mi-a arătat unul dintre cele două paturi tradiţionale şi o masă, pe care le-a construit cu propriile mâini. Colecţionează costume tradiționale din zona lui și le păstrează cu sfințenie. Pe tot timpul vizitei noastre a continuat să-și îmbrăţişeze şi să-şi sărute bunicul, făcându-mă să regret încă o dată că nu am copii”, și-a împărtășit italianul impresiile cu prietenii săi de pe o rețea de socializare. Alex spune că dorința lui e să transmită mesajul că tradițiile pot fi păstrate în România.
Citiți principiile noastre de moderare aici!