Conducătorul motociletei a căzut şi a suferit leziuni, motiv pentru care a fost solicitată intervenţia unui echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă, care i-a acordat primele îngrijiri medicale chiar la faţa locului. În învălmăşala produsă, agenţii constatatori de la Poliţia Rutieră au identificat un singur martor, dar nici acesta nu a putut relata cu exactitate cum s-a petrecut incidentul, deci nu a putut identifica autoturismul care l-a provocat. Conform declaraţiilor date de conducătorul motocicletei, se pare că acesta a fost acroşat de un autoturism de culoare închisă, care avea inscripţia „Şcoala”. Autorul accidentului a părăsit imediat locul faptei, iar victima susţine că nu a reţinut numărul de înmatriculare al autoturismului în cauză. Motociclistul este suspectat de fractură la glezna dreaptă, potrivit medicilor care i-au acordat primul ajutor. „Vom continua cercetările pentru identificarea autorului accidentului şi pentru a stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările producerii acestuia.” declară subinspector Octavian Negruţi dn cadrul Poliţiei Rutiere.
Alexandra Borz
Citiți principiile noastre de moderare aici!