Klaus Iohannis a atacat o parte din politicieni acuzând că aceștia „fac propuneri care împovărează țara”.
- Oamenii politici sunt primii care vor trebui să se schimbe și să înțeleagă că așa nu se mai poate
- Schimbarea va fi însă imposibilă în cazul politicienilor care și în aceste zile dramatice se gândesc doar la beneficiile lor electorale și după ce au distrus zeci de ani bugetul fac propuneri car împovărează o țară
- Nu putem periclita viitorul doar pentru că o majoritate fără nicio legitimitate votează populist măsuri care nu au nicio susținere
- Am făcut un apel insistent de la începutul crizei către toți politicienii să abandoneze discursul demagogic
- E inacceptabil să-i vedem dând lecții azi pe cei care au lăsat spitalele fără resurse, care au gonit oameni competenți din țară
- Cum poate fi caracterizat un lider politic care pune sub semnul întrebării necesitatea stării de urgență
- Politicienii pot ajuta cu sfaturi, idei, soluții constructive dar nu pot să instige și să îndemne la nerespectarea măsurilor menite să protejeze viața cetățenilor
Președintele a transmis și un mesaj pentru ce care au făcut nereguli în această perioadă, spunând că nu trebuie să stea liniștiți crezând că vor scăpa de brațul legii. Iohannis nu i-a uitat nici pe cei care au respectat legea, mulțumindu-le pentru sacrificiile persoanel.
Declarațiile președintelui s-au încheiat cu un mesaj de
„Suntem în prag de sărbători pascale pe care le vom petrece în condiții atipice. Haideți să facem împreună acest efort pentru a putea fi din nou aproape de părinții, copiii și bunicii noștri.”
Știre în curs de actualizare…
Parlamentul a aprobat prelungirea stării de urgență în România
Klaus Iohannis a anunțat prelungirea stării de urgență cu 30 de zile
Trimite articolul
Xde ce nu cere demisia lui Vela ? daca era psd la guvernare zi si noapte le cerea demisia pt asa ceva !
Mai salam de Sibiu, ești primul care instiga vorbind tot de ce nu au făcut alții dinainte , dar tu cu acoliții tai ce ați făcut ? Înafara de arătat cu jejetul nimic , ba mai mult firme capusa, licitații pe ascuns , ori atribuite Direct contracte inutile, populația tot fara drumuri , scoli tot fara wc-uri, canalizări ( american doream deja)lista poate continua la infinit. Dacă nu se măreau salariile cadrelor medicale, autorități, etc., cu cine ați fi defilat ? La tăieri sunteți maeștri și la aruncat cu noroi! Hoți sunteți toți numai cel puțin unii mai dau și grăunte muritorilor, voi dați din gura numai!!!
-
toată stima! âncep să cred că sânt mai răi decât social democrații mai ales că deja o dată au dus țara pe râpă. Iohanis bâlbâie pentru că așteaptă ordine de la Bruxel! Nationalizați băncile, dați afară multinaționalele, România poate trăi pe cont propriu! Gândițivă ce am putea realiza cu oameni care nu au cazier.
-
Începe prin a crede că Revoluția din 1989 a fost concluzia sistemului pe care îl propui. La începutul cuvintelor se folosește î din i.
-
“Iohannis. Milioane de măști vor ajunge în țară pentru medici, forțele de ordine și populație”.
Ateptam sa vina, dar nu le vedem.
Je55uleee,dezbinatoruleee!
Bla bla bla
Același jeg ,altă culoare.
Restul e can-can
toti care au fost la putere au facut doar pt ei pt noi mai nimic si nici nu vor face prea multe (pt noi), vesnic au fost aceleasi discursuri au dat vina unii pe altii, dar acum in perioada asta de urgenta sa faca ceva ,sa renunte la a trimite voluntari si popi cu lumina sfanta si cu pascute ca asa sunt sanse mari de raspandire a virusului, se zice ca” fiecare casa e o biserica” atunci pt ce asa un risc si pt voluntari si pt cei de-a acasa, si daca dispare carantina la intrarea in tara, noi astea care respectam si stam in case, stam degeaba, va fi jale , ca doar si asa mai scapa cate un prost,sunt greu de controlat . Si cei care vin, sa stea naibii in carantina fara atatea fite si smiorcaieli, ca doar statul pt ei face multe, pt noi cei care aici traim ,muncim si ne platim toate taxele nu face nimeni nimic. Sa va voteze diaspora cea care avenit acasa….
Doar vorbe :
Desființarea pensiilor speciale.
Reforma sistemului bugetar.
300 de parlamentari.
Doar indicații prețioase :
Să vă spălați pe mâini și pe puța.
Multumin domnului presedinte, intregului Guvern si Parlament pentru ceia ce fac pentru noi sa nu ne imbolnavim. Trebuie sa urmam indicatiile tuturor ordonantelor ca sa ne fie bine tuturor. E spre binele nostru si al celor de linga noi. As propune ca fiecare persoana sa iasa o data pe zi din casa oriunde ar locui, dar nu mai mult de o ora si atunci echipat cu tot ce trebuie ca sa se reduca la minimum circulatia acestui virus.
-
da da sigur asa e ,mai rau sa nu fie. ai o mentalitate de taran penibil!
Corect ! ” T. ”
Muie PSD si PSD-istilor, in frunte cu conducatorul lor iubit, Ion Iliescu.