Managerul a informat că vineri dimineaţă a dispus anchetarea cazului de către o comisie administrativă, formată din angajaţi ai spitalului. Aceştia au sarcina de a stabili exact datele conflictului, împrejurările în care s-a consumat bătaia din sala de operaţie.
Se pare că altercatia s-a consumat după ce dr. Duse a hotarat sa amane operatia unui pacient cu apendicita acuta al dr. Manea. Acesta din urma s-a enervat, a intrat peste seful lui Duse in sala de operatie pe care l-a pocnit pana a cazut la pământ.
Deocamdata nu se stie ce pacient a fost pe masa din sala de operatie in timpul altercatiei.
În paralel, a spus managerul, membrii Consiliului Etic al Spitalului Judeţean au demarat o altă anchetă, la finalul căreia vor propune măsuri de sancţionare. Potrivit managerului, Consiliul Etic al spitalului nu poate da sancţiuni, dar poate propune măsuri de sancţionare şi poate înainta cazul la Colegiul Medicilor, Poliţie sau alte organisme de cercetare.
Dr. Hadrian Borcea, medic-şef la UPU Oradea a declarat că niciunul dintre colegii lui nu a suferit leziuni în urma divergenţelor din blocul operator. Vineri, in jurul orei 14:30, niciunul dintre cei doi chirurgi nu a dorit să explice incidentul scuzându-se că sunt în sala de operatie şi lucrează.
Otilia Sandor
Citiți principiile noastre de moderare aici!