În prezenţa preşedintelui Curţii de Apel Oradea (CAO), judecător Gheorghe Groza, şi a reprezentantului Înaltei Curţi de Justiţie şi Casaţie, vicepreşedintele CAO, Dana Cigan, a invocat rezultatele sondajului de opinie pentru a demonta „renumele” pe care şi l-a făcut justiţia orădeană datorită judecătorilor trimişi în judecată sau chiar condamnaţi pentru fapte de corupţie. „Dintre respondenţii studiului, 78,23% au fost părţi într-un litigiu, diferenţa fiind reprezentată de martori, avocaţi sau consilieri juridici. Aceasta pentru a fi relevant”, a explicat vicepreşedintele CAO, judecătoarea Dana Cigan.
„Răspunsurile care ne bucură sunt cele referitoare la încrederea subiecţilor în instanţele locale, prin comparaţie cu întregul sistem, răspunsurile fiind favorabile instanţelor din Oradea, deşi percepţia colegilor din alte judeţe este inversă în legătură cu instanţele de aici”, a mai spus Cigan.
Cum sondajul nu a ocolit probleme delicate precum încrederea în justiţie şi „atenţiile” date pentru favorizarea unor soluţii, Dana Cigan a apreciat următoarele: „Deşi despre Oradea s-au spus multe şi există colegi din ţară pentru care Oradea are un renume şi nu neapărat un nume, ne bucurăm că totuşi, în general, cetăţenii au încredere în funcţionarea instanţelor. În plus, studiul demonstrează faptul că percepţia publicului privind corupţia din sistem nu se bazează pe date concrete, peste 90% din intervievaţi declarând că n-au dat niciodată mită. Studiul arată însă că avem o problemă cu gestionarea şi circulaţia dosarelor. 60% este un procent mare, care ne dă de gândit şi ne obligă să găsim soluţii pentru decongestionarea situaţiei”.
Conducerea CAO a mai informat că rezultatele sondajului sunt asemănătoare cu cele ale sondajelor făcute de instanţele din Alba-Iulia, Timişoara, Constanţa, Iaşi şi Bucureşti.
Sondaj „justiţiar”
Oradea. Iată principalele procente furnizate de sondajul comandat de Curtea de Apel Oradea şi realizat de studenţii facultăţilor orădene de Drept şi de Ştiinţe Socio-Umane, pe un eşantion de 584 de justiţiabili:
44,4% au încredere în justiţie, în general (respectiv 73,5% în Armată, 82% în Biserică, 18,5% în Parlament, 18% în Guvern);
31,27% spun că cea mai mare parte a sistemului este coruptă;
15,14% cred că aproape întregul personal ia mită;
92,9% afirmă că nici ei şi nici rudele lor nu au dat vreo atenţie pentru soluţionarea unui caz în instanţă;
89,1% nu au apelat la o cunoştinţă pentru a-i ajuta în instanţă;
63,78% sunt mulţumiţi de modul de funcţionare a instanţelor din cadrul Curţii de Apel Oradea
78,50% sunt satisfăcuţi de felul în care angajaţii instanţelor locale îşi fac datoria
60% cred că sunt probleme legate de termenul de soluţionare a dosarelor, spaţiul este inadecvat, şi sunt prea multe dosare într-o şedinţă
50,74% sunt mulţumiţi de gestionarea dosarelor
85% apreciază că judecătorii s-au exprimat clar, au cunoscut dosarul şi s-au comportat respectuos şi într-o manieră imparţială.
93,21% vor măsuri pentru înfiinţarea unui sistem de răspundere pentru cei care comit greşeli profesionale
87,99% sunt pentru simplificarea legislaţiei
72,86% ar agrea introducerea în licee a unei materii juridice generale.
C.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!