La ediţia din acest an, numărul participanţilor va fi mai mare decât al celor de la ediţia precedentă. Astfel, în competiţie s-au înscris 16 concurenţi amatori, de profesie jurişti – judecători, avocaţi şi notari. Concurenţii au fost împărţiţi în patru grupe şi s-a stabilit că vor juca după sistemul „fiecare cu fiecare”. Primii doi clasaţi din fiecare grupă urmează să evolueze în sferturi, semifinale şi mai apoi, în finală. Conform organizatorilor, meciurile se vor disputa în fiecare după-amiază, în intervalul orar 13:00 – 17:00. Turneul este dotat cu premii, care vor consta în echipamente sportive: rachete de tenis, şepci şi thermo – bags. Marţi s-au desfăşurat deja primele două meciuri din fiecare grupă. Meciul care a deschis competiţia a fost disputat de avocaţii Daniel Todoran şi Andrei Nemţeanu. „Organizatorii acestei competiţii îi invită pe toţi iubitorii tenisului să asiste la acest spectacol sportiv, pe toată durata desfăşurării acestuia” precizează judecător Ovidiu Galea, purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Oradea.
Alexandra Borz
Citiți principiile noastre de moderare aici!