Şi de această dată, proprietarul bălţii Girişu de Criş, Murvai Ludovic, pune la dispoziţia competitorilor 10 ha de luciu de apă, în care aşteaptă înfometaţi 30 de tone de amuri, caraşi, crapi, fitofagi, păstrăvi, somni, somni africani şi ştiuci.
Concursul, organizat de www.informatiadebihor.ro., se va desfăşura într-o singură manşă de pescuit staţionar şi va dura 6 ore şi jumătate.
Capturile de peste 1 kilogram vor fi cântărite imediat după scoaterea din apă, iar apoi vor fi eliberate. Restul capturilor, depozitate în juvelnic, vor fi cântărite la finalul competiţiei şi apoi eliberate.
La finalul concursului, câştigătorii vor fi stabiliţi în ordine descrescătoare în funcţie de greutatea totată a peştelui prins. Sunt admise toate capturile, indiferent de specie sau dimensiune. Peştele cel mai mare va aduce premiul special pentru cea mai mare captură, fiind apoi scos din concurs.
„La finalul concursului de pescuit, va mai avea loc o întrecere-surpriză. Deoarece jurnaliştii sunt mereu în fugă după subiecte de tot felul, vom organiza şi un concurs de prins raţe”, a precizat Nicolae Pop, organizatorul concursului.
„Avem 850 de raţe pe balta secundară. Oferta mea este ca tot ce reuşiţi să prindeţi în 30 de minute, cu mâinile goale, duceţi acasă”, a declarat, sigur pe agilitatea păsărilor sale, Murvai Ludovic proprietarul bălţii.
Premiile
Câştigătorii premiului I şi premiului pentru cea mai mare captură vor fi recompensaţi cu câte un abonament de pescuit pentru anul 2013, cu posibilitatea de a duce acasă 30 kg. de peşte din captura proprie. Câştigătorul locului II va primi un abonament cu 15 kg. de peşte, iar câştigătorul locului III, un abonament simplu.
La aceste premii se adaugă instrumente de pescuit.
Concurentul clasat pe ultimul loc fi şi el recompensat, cu un premiu-surpriză.
Citiți principiile noastre de moderare aici!