Prima ediţie a concursului de pescuit pentru jurnalişti „Cupa Pescuit Total” se va desfăşura în data de 27 iulie pe balta de la Sântimreu. Concursul, organizat de magazinul Pescuit Total şi www.pescuitbihor.ro cu sprijinul A.V.P. Valea Barcăului, administratorul locaţiei, se va desfăşura într-o singură manşă de pescuit staţionar şi va dura şase ore. Competiţia este individuală. Fiecare redacţie poate fi reprezentată la start de câte doi participanţi. Fiecare concurent poate să pescuiască cu maximum două undiţe, băţ fix sau vargă cu inele, fiind admise orice fel de momeli, naturale sau artificiale, şi orice fel de monturi.
Capturile de peste 1 kg. vor fi cântărite imediat după scoaterea din apă, iar apoi vor fi eliberate.
Premii consistente
La finalul concursului, câştigătorii vor fi stabiliţi în ordine descrescătoare în funcţie de greutatea totată a peştelui prins. Sunt admise toate capturile, indiferent de specie sau dimensiune. Peştele cel mai mare va aduce premiul special pentru cea mai mare captură, fiind apoi scos din concurs. Concurentul cu cea mai mare captură poate participa cu restul peştilor la selecţia pentru premiile I, II şi III.
Premiile vor consta în vouchere valorice care se pot schimba în ustensile pentru pescuit la magazinul „Pescuit total”. Astfel, ocupanul premiului I va primi un voucher în valoare de 300 de lei. Premiul doi va consta într-un bon valoric de 200 lei, iar premiul trei – un voucher de 100 lei. Un premiu special va fi acordat şi pentru cea mai mare captură. La acestea se vor adăuga cupe, medalii şi diplome. Jurizarea va fi asigurată de către www.pescuitbihor.ro
Organizatorul concursului, magazinul Pescuit Total, situat lângă Piaţa Decebal pe malul Crişului, este unul dintre cele mai bine aprovizionate magazine de pescuit, punând la dispoziţia pescarilor o gamă foarte variată de produse la preţuri avantajoase. Între orele 6:00 – 20:00 (5:00 – 13:00 sâmbăta) cei trei vânzători specializaţi pe ramuri oferă şi consultanţă pescarilor.
Pe balta de la Sântimreu pot fi prinşi crapi, caraşi, amuri, babuşcă şi somni. Dotată cu 15 pontoane, balta este ideală atât pentru pescuit cât şi pentru picnicuri alături de familie, existând posibilitatea de a rezerva pontoanele. Taxa pentru 12 ore este de 25 de lei. În această taxă sunt incluse şi trei kilograme de peşte din captura proprie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!