Jurnalistul bihorean stabilit în Israel, Alin Avram, ne spunea în cadrul unui reportaj despre miracolul Israel în ceea ce privește vaccinarea, că țara în care locuiește are „avantajul” organizării din timpul bombardamentelor și al războiului. În aceste zile, jurnalistul trăiește din plin experiența atacului militar și ține un fel de jurnal de război. Alin Avram locuiește de 7 ani lângă Tel Aviv, la Petah Tikva.
[eadvert]
MAE a emis o alertă de securitate ridicată pe fondul conflictului dintre Israel și Palestina
„De două zile au început bombardamente puternice, în special noaptea. 130 de rachete în jumătate de oră. E ora 3 și «cântecul» sirenelor nu vrea să se oprească. Încă o alarmă… O rachetă fie a căzut aproape, fie a fost distrusă în aer la mică înălțime, a bubuit rău. Rachetele de la ora 01:49, de care spuneam că s-au auzit tare, au căzut nu departe de noi… Noaptea aceasta a fost mai ușoară, sperăm că mergem spre mai bine. Mulțumim pentru gândurile bune. Sperăm să se termine cât mai repede”, sunt senzații, gânduri, trăiri ale lui Alin Avram în această perioadă.
Tensiuni istorice
E realitatea de zi și noapte a celor care trăiesc în aceste zile în Israel. Totul se întâmplă pe fondul tensiunilor istorice dintre israelieni și palestinieni, care s-au intensificat și mai mult, în condițiile în care militanții palestinieni din Gaza au tras sute de rachete în Israel. Un conflict ce pare departe de ceea ce s-ar putea numi măcar o stare de acalmie, din moment ce în aceste zile, ministrul israelian al Apărării avertiza: „Ne oprim când vom avea liniște deplină”. Miercuri, noi lovituri aeriene ale Israelului au vizat poziții ale Hamas din Gaza. În același timp, Hamas a lansat noi tiruri de rachete în sudul Israelului. Au fost victime după ce o rachetă ghidată antitanc a lovit miercuri dimineață un vehicul care patrula lângă granița dintre Israel și Gaza. Mortierele trase peste graniță au împiedicat eforturile echipelor medicale de a ajunge la fața locului. Bilanțul primelor zile ale conflictului: în Gaza 48 de morți, inclusiv 14 copii, peste 300 de răniți, respectiv șase morți în Israel.
„După două nopți de nesomn, e cam greu să spun ce se întamplă, ce trăim, sper să fiu coerent. În primul rând, vreau să spun că e greu să analizezi situația din Orientul Mijlociu chiar și atunci când stai aici, nu mai vorbesc despre cei care, neavând nici o treabă cu această zonă, țin să-și dea cu părerea deși nu vor să accepte toate informatiile, ori nu le au. De aceea, recomand rezervare în a lansa acuzații spre o parte sau alta. E, dacă vreți, ca atunci când noi românii ne revoltam pentru Ip și Trăznea (si pe bună dreptate), însă fără a accepta că înainte cu 20 de ani, a existat episodul Tărcaia și Gradinari. Sau ca atunci când condamnăm țiganii pentru nu sunt integrați în societate, dar nu vrem să ne amintim că au trecut mai puțin de 200 de ani de când au fost eliberați din sclavie, după ce sute de ani au fost – știu că sună dur, dar realitatea e dură – percepuți ca animale de curte. Deci realitatea e dură, iar adevărul e undeva la mijloc”, explică Alin Avram contextul conflictului.
Suferă oamenii de rând
Jurnalistul spune că este tragic ce se întâmplă „și cel mai mult de suferit au oamenii de rând, fie ei evrei sau musulmani, pentru că dincolo de faptul că de aici, din rândul oamenilor de rând, provin majoritatea victimelor, pe termen lung relațiile în orașele mixte vor fi mai reci, ceea ce e dureros, pentru că diversitatea și multiculturalismul sunt lucruri ce definesc Israelul”, anticipează Alin Avram consecințele conflictului.
„Dincolo de aspectele umane, de urmele care rămân în conștiința noastră, sunt rachetele si alarmele. De două nopți sună mai întâi aplicația de la telefon și după cinci-zece secunde alarma, avem un minut și jumătate să ne adăpostim, sărim din pat (pentru ca bombardamentele au fost noaptea), verific dacă Maya (fiica cea mică) și soacra mea au auzit alarma, apoi ieșim. Maya ia cățelul, soția papagalul, eu un taburet pentru soacra mea și o geantă cu apă, pahare de unică folosință, un cuțit, o lanternă, două încărcătoare externe și niște biscuiți. Coborâm la buncăr (stăm într-un bloc vechi și nu avem buncăr individual pe apartamente, ci comun pentru toată scara). Dacă alarmele nu sunt lungi, nu intrăm la subsol, ci rămânem pe casa scării, unde, prin construcție există o protecție la bombardamente. Daca sunt tiruri lungi intrăm în buncăr. Dacă sunt tiruri lungi și dese, avem la 50 de metri de casă un adăpost public mare, cu dotări. Încă nu am mers acolo și sperăm să nu fie nevoie să ajungem în această situație. După ce se termină alarmele, așteptăm să primim mesajul că ne putem întoarce în casă pentru încă câteva ore de somn, cât va fi el până la alarma următoare. Azi noapte a fost bine, la 01:49 a fost alarma, ne-am întors în casă la 02:30, însă până după 3 nu am adormit, nu poți, te gândești: «dacă nu auzi alarma următoare? Dacă Cupola de fier (sistemul de apărare) nu va intercepta toate rachetele? Se trag sute de rachete în câteva minute. Oare mă mai trezesc mâine?”, explică Alin Avram ceea ce trăiește alături de familia lui.
„De ce s-a ajuns aici? Ca peste tot, sunt efectele unor politici gândite de niște indivizi fără scrupule și care-și urmăresc interesele fără să se gândească deloc la oamenii de rând. Rachetele vin din Gaza, enclavă ce până în urmă cu 16 ani a fost ocupată de Israel. În 2005, când s-a încheiat evacuarea coloniștilor israelieni din Gaza, a rămas (cum imi spunea un fost colonist cu care am lucrat) un mic Singapore, iar la conducerea acestei enclave a venit Autoritatea Palestiniană, cea care acum guverneaza Cisiordania și cu care, deși nu suntem în cele mai bune relatii, nu avem un război. Din păcate, în primul rând pentru cei din Gaza, în iunie 2007 Hammas a preluat puterea, iar unicul scop al existenței lor a fost un război cu Israelul, care chiar și acum după bombardamente, nu a înterupt furnizarea energiei electrice și a apei către Gaza. Situația civililor din enclave este tragică, însă atâta vreme cât Hammas conduce Gaza, sunt slabe șanse să se îmbunătățească. Dintr-un mic Singapore, Gaza a devenit o ruină, a cărei reconstrucție se face periodic, la finalul fiecărui conflict, cu materiale de construcție ce vin tot din Israel, doar că nu toate ajung la civili, ci mare parte sunt folosite pentru tuneluri ale Hammas.
Din păcate, aceste violențe alimentează și extrema dreaptă israeliană, astfel că apar conflictele stradale din orașele mixte: Ierusalim, Lod, Acco, Bat Yam, etc., iar viața oamenilor de rând e dată peste cap”, spune jurnalistul. După pandemie, ororile conflictului militar afecteză viața de zi cu zi. Duminică, Hannah, fiica mea cea mare, împlinește 18 ani. Închiriase un loc pentru petrecere, în Haifa, ea fiind în ultimul an de liceu, lângă acest oras. Din păcate, i-am spus că acea petrecere nu mai poate avea loc și vom fi bucuroși dacă vom putea merge noi la ea, la internat, să-i ducem un tort, să improvizăm o mică petrecere. Suntem hotărâți să mergem, dar locuind în zona centrală, într-un oraș-satelit al Tel Avivului, e al naibii de greu să mă gândesc cum e când suntem în mașină și sună alarma… unde fugim???
Ce pot să mai spun? Sper că Dumnezeu, care e același și la musulmani și la evrei și la creștini, să-i lumineze pe cei inocenți și să se gândească că pacea e cel mai bun lucru pentru toți. Shalom!”, e mesajul lui Alin Avram.
Trimite articolul
XJurnal de genocid. Fasia Gaza e un lagar de concentrare in aer liber, sau un ghetto precum cel din Varsovia.
-
este o mare diferenta – ghetto-ul din fasia gaza despre care vorbesti e auto-impus datorita hamas-ului. Puteau foarte bine sa meatga pe calea mai pasnica a autoritatii palestiniene, sa profite de infrastructura lasata in 2005, sa faca businessca doar au deschidere la mare. Celelate ghetto-uri de-a lungul istoriei au fost impuse cu forta prin mutarea si inchiderea oamenilor in ele. Nu compari varsovia sau Oradea cu fasia gaza. AA are dreptate, adevarul e la mijloc dar, e bine sa nu ne jucam, cu vorbele.
Jurnalul de razboi al redactiei Dihoreanul
de Florin Ciu-ciu-$cash$ si Mircea Chichirilau (cei doi corifei ai presie platite cu bani grei)
Duminica: iar o venit bhata Maria Sma, dupa o noapte de clubarit.
Luni: o aparut un plic la redactie. Nu, nu-i nici o scrisoare pierduta, ii doar un plic cu bani. Plicul ii galben. Vorba aia, la partid istoric si plicul ii galben.
Marti: miroase ceva in redactie… o venit Adi Abrudan, zis mai nou Adrian Cris.
Miercuri: pruncul lui Simai a iesit negru. E de la sucul de cola.
Joi: Laura Gal si-o piedut Toyota intr-un sens giratoriu. La blonde se accepta.
Vineri: Mircea – se duce sa cumpare niste spirt Mona, pentru dezinfectie. S-o gatat sticla de bere.
Sambata: Florin – se apuca sa mai injure pe unu’ si pe altu’ pentru luni dimineata. Vorba vine, munceste.
-
ce efort, dihoreanul este pe alt site….
Cine seamana vant,culege furtuna ! Cand spui Izrael,spui razboi ! Asta au facut in toataga istoria lor !
-
Care istorie? De cand are statul Israel istorie?Sau hotararea ONU de formare a statului evreiesc inseamna istorie?
-
Pe principiul asta, nici Romania nu are o istorie mai mare de 162 de ani (unirea Moldovei cu Tara Romaneasca) ba chiar nu mai mare de 103 ani (unirea Romaniei cu Transilvania, etc.). Sau hotararea de unire a regatelor inseamna istorie? Nu folosi un dublu standard.
-