Începutul călătoriei…
Moto: „Mulţi români sunt călători, o parte din ei nu mai revin în ţară, alţii abia aşteaptă să revină, dar puţini ajung să îşi spună povestea. Povestea oricui… poate schimba destine. Lucian Oros”
Prolog
Fiecare ne căutăm drumul în viaţă. Cu toţii avem vise, planuri de viitor. Dar atunci când parcă toate porţile îţi sunt închise, speranţa vine de undeva… de departe. La 29 de ani, Lucian Oros, cel pe care îl ştiţi de pe scenă, de la radio, de pe terenul de paintball, a hotărât să încerce «marea cu degetul» foarte departe de casă. Absolvent de Conservator, bursier în Austria, el a ales totuşi un alt drum, o cale de a putea să îşi vadă visul împlinit pe care mulţi o încearcă dar puţini reuşesc să o găsească… Lucian a reuşit din nou. Povestea lui, povestea oricui… o va scrie aici.
4 septembrie 2009
Extenuat după două săptămâni de alergare prin toată ţara să îmi termin actele pentru a putea pleca, a sosit şi momentul plecării. E după-masă şi încă nu am reuşit să îmi fac cumpărăturile necesare călătoriei şi nici prietenii nu am reuşit să îi vizitez, să îmi iau rămas bun de la ei. Încerc să mă grăbesc, să termin totul la timp, dar timp nu prea mai este. În sfârşit mă hotărăsc să ies din casă. Încotro să o apuc? Clar, trebuie în primul rând să iau maşina şi să alerg din magazin în magazin. Nu cumva să uit ceva… detalii mici care ar putea să îmi dea peste cap planurile. Ajung în sfârşit la Dave, îl „culeg” rapid şi pe el şi pornim la cumpărături.
Minutele trec repede iar ora plecării se apropie. Am vizitat pe cine am putut între timp iar restul rămâne să îi vizitez după ce bagajul e facut. În sfârşit! GATA! Încet, toate pregătirile se apropie de final. Mai rămâne să o vizitez pe Gabriela la spital. A suferit o operaţie şi nu vreau să plec fără să îmi iau răms bun de la ea.
Ce mai e? Mai e ceva… Simt că uit ceva… gândul ăsta nu îmi dă pace. În fine… am să revin, îmi spun mereu în gând, şi ce am lăsat în urmă tot aici le voi găsi. „Sper să nu fiu uitat… cine ştie dacă mă mai întorc” – nu pot să scap de gândul ăsta dar încerc să îmi limpezesc mintea şi să privesc înainte, să nu mă las copleşit de sentimente. Acasă… vreau acasă… nu vreau să plec…, şi totuşi trebuie. Cine ştie când voi mai avea ocazia…
„Rămas bun prieteni dragi. Departe plec şi nici eu nu ştiu pe unde am să ajung…” Acest gând până la urmă s-a adeverit. Niciodată nu ştiu exact care îmi va fi următoarea destinaţie.
5 septembrie 2009, ora 0 şi câteva minute
Telefoanele sună încontinuu şi eu gonesc pe furtuna de afară împreună cu Alin şi Mirtis, soţ – soţie, prieteni foarte buni de-ai mei. Gonim spre graniţa cu Ungaria să ajungem la timp în aeroport, de unde urmează să iau avionul spre Alaska, mai exact Junea. Lucian : „Mai am încă puţin până la graniţă… trebuie să închid”. Alina – „…nu pleca, întoarce-te… rămâi aici cu mine…” Lucian: „nu pot… trebuie să plec. Am să revin… promit…” Simt cum las o parte din mine acasă… Nu voi putea aprinde o lumânare la mormântul tatei în noiembrie, nu voi fi acasă de Crăciun cu prietenii şi familia, nici de Anul Nou, şi multe gânduri toate parcă în acelaşi timp mă fac să nu scot o vorbă minute în sir… Am lăsat din nou în urmă totul pentru a începe o nouă aventură a vieţii. Am să revin, simt asta, dar parcă nimic nu va mai fi la fel…
Mă numesc Lucian Oros, am 29 de ani şi după nenumărate indecizii dacă să plec sau nu din nou din ţară, am decis să accept oferta uneia dintre cele mai mari companii de vase de croazieră din lume. Jobul? Cruise Staff şi solist vocal. De aici începe călătoria mea. Şi este o călătorie care din momentul în care a început, nu se mai sfârşeşte. Din avioane, pe vase de croazieră, autocare, elicoptere, bărci… pe scenă şi pe plajă… pe soare sau zăpadă… călătoria continuă la nesfârşit, spre destinaţii necunoscute, când exotice, când munţi înalţi înzăpeziţi, sau insule nelocuite de nimeni.
5 septembrie 2009
Urăsc să zbor. Am zburat de multe ori la viaţa mea, dar parcă nu mă pot obişnui. Iată-mă din nou în aeroport. Până în Alaska va trebui să schimb trei avioane, iar pe data de 6 trebuie să fiu în port, în Juneau, unde sunt aşteptat să mă îmbarc. Ruta aleasă: Budapesta – Londra – Seattle – Juneau, în total peste 30 de ore de călătorie dacă e să punem şi cât trebuie să aştept în aeroport. În sfârşit, iată şi ora plecării. Alin a plecat demult, sunt din nou cu gândul acasă. Încă sunt aproape… Ce ar fi să mă întorc? Hmmm… nu pot… Păşesc încet pe scări şi intru în avion, unde mă întâmpină stewardesa cu un zambet fals. Îi zâmbesc la fel şi mă îndrept spre locul rezervat. Oare ce fac cei de acasă? Abia i-am lasat… de ce mă gândesc la asta? O să fie bine… toţi… mă mir cum de nu mă gândesc la mine deloc, la ceea ce urmează, ci doar la ceea ce am lasat în urmă. Doamne ai grijă de ei de toţi… mamă, frate, prieteni şi febleţea mea, o căţeluţă mică pe nume Pufi, făcută cadou Gabrielei, dar care a rămas în grija mea, iar acum altcineva va trebui să o iubească… Avionul e pe pista de decolare deja, iar căpitanul ne dă ultimele indicaţii. Palemele îmi sunt deja transpirate iar întreg organismul mi se inundă cu adrenalină. Un zgomot asurzitor pe frecvenţe joase, vibraţii puternice, o forţă puternică ce te ţine în scaun în urma accelerării pe pista de decolare, şiiii… gata. Suntem în aer. Doamne ajută! Rămas bun încă o dată prieteni dragi. Mă las copleşit acum de sentimente şi pe alocuri regrete, dar cu un zâmbet pe buze spunându-mi în gând: „Am sărevin, şi am să revin mai înţelept şi cu mii de amintiri.”
O altă aventură a vieţii mele a început!
5 septembrie 2009
Ora 21, touch down în Juneau Alaska. Doamne îţi mulţumesc! Am ajuns cu bine şi mă simt atât de uşurat, deşi tremur de somn şi oboseală. Cineva mă aşteaptă la aeroport şi mă conduce la hotel, unde urmează să fiu cazat până a doua zi când mă voi îmbarca pe vaporul de croazieră. După un duş divin mult aşteptat, un pahar două de vin savurate pe balconul camerei, mă întind în pat cu gândul în o mie de locuri… o mie de întrebări… şi gata, visez. Somn uşor mult aşteptat…
6 septembrie 2009
Ora 8 dimineaţa. Afară mi s-a dezvăluit o privelişte de vis. Munţi înalţi, verde crud peste tot unde priveam şi portul faimos din Juneau unde mă aştepta vaporul. Am luat micul dejun, am savurat o cafea, dar încă nu pot să scot oboseala din mine, care m-a pătruns până la oase. Diferenţa de fus orar de 12 ore mă afectează vizibil, dar rezist . Aerul atât de curat de afară mă face să adorm iar, dar noroc cu adrenalina şi emoţiile de înainte de îmbarcare. Zâmbesc din nou şi simt o stare de bine… iată şi vaporul! E imens! Frumos! Gata, am ajuns. În câteva minute cineva mă ia şi mă întreabă dacă sunt aici pentru îmbarcare şi îmi cere actele. Îmi zâmbeşte şi mă invită să îl urmez. Îi zâmbesc şi eu şi pornim spre vapor. Ajunşi în interior sunt averizat că dacă sunt pentru prima oară pe un vas de asemenea mărime mă va aştepta un labirint pe care în timp am să îl învăţ. Vaporul cântăreşte 90.090 tone, are o lungime de 293 metri şi o lăţime de 33 metri, gata să găzduiască 900 de membri ai echipajului şi 2.100 de oaspeti. Superb! Acte peste acte şi în sfârşit ajung la cabina mea. Bat la uşă şi îmi deschide cineva. Dormea. Ne salutăm în engleză, vorbim un minut şi ne dăm seama că suntem amândoi din România! „Ha ha ha! Salut măi, salut! Păi de ce nu zici aşa… român… bine ai venit!!” La fel mi s-a întâmplat şi la cabinetul medical unde am lăsat formele medicale necesare îmbarcării. Vorbesc cu asistentul în engleză, iar când îi înmânez actele mă ia cu „Salut măi!! Din care parte a României eşti??” Râsete din nou şi un bun venit calduros! Nu bine am ajuns pe vapor că trebuie să mă pregătesc de muncă şi de traninguri. Aşa că despachetez rapid, aranjez cât pot şi ce pot şi pe cai, că se filmează!
De aici am început. În episoadele ce urmează am să vă povestesc despre călătoriile mele în Alaska, urmate apoi de croaziere de-a lungul coastei Canadei şi Americii, până în Cabo San Lucas – Mexic, şi apoi în minunatele Caraibe! Să închei cu clasicul „va urma”? He, he, categoric da! Dar am să închei spunându-vă… îmi este dor de voi şi aş vrea să mulţumesc NIMOS – Nicolae Mocsar şi Radio Transilvania – Florin Budeu! Vă salut pe toţi din Caraibe unde petrecerile nu se termină niciodată, somnul e ceva atât de trecător, iar plaja e mereu fierbinte şi însorită! I ll be back!
Citiți principiile noastre de moderare aici!