Aurel Gavriș, care a fost singurul judoka român prezent la turneu, a avut evoluții meritorii, clasându-se pe locul 5 la categoria sa de vârstă și greutate.
După ce a pierdut primul meci, Aurel Gavriș a izbutit o victorie prin ippon în recalificări, intrând astfel în finala pentru medalia de bronz. Din păcate, sportivul orădean a fost dezavantajat de arbitraj în acest meci, trebuind să se mulțumească astfel cu clasarea pe locul 5.
„Oricum, eu sunt mulțumit de ippon-ul pe care l-am reușit. O greșeală de arbitraj se mai poate întâmpla. Sper să mă reîntâlnesc cu francezul și să-l înving din nou la Europenele ce vor avea loc în Bosnia Herțegovina sau Mondialele ce vor avea loc la Las Vegas, în SUA”, a afirmat Aurel Gavriș.
Aurel Gavriș se pregătește, alături de alți judoka veterani orădeni, la Master Judo Club Tora Oradea, sub coordonarea antrenorilor sensei Aurel Pleș și sensei Alexandru Chirilă.
[eadvert]
Citiți principiile noastre de moderare aici!