Consiliul Judeţean va negocia cumpărarea castelului şi a terenului aferent de la Cighid, unde funcţionează Centrul de Recuperare şi Reabilitare pentru Persoane cu Handicap (CRRPH) Cighid. Plenul CJ Bihor a hotărât negocierea preţului cu proprietarii domeniului, Tisza Gheorghe şi Tisza Coloman Ştefan, către care astăzi administraţia judeţeană plăteşte chirie pentru Centru. Cei doi proprietari nu vor să mai ţină cu chirie CRRPH Cighid şi ar vinde proprietatea. Anul trecut, un raport de evaluare a proprietăţii stabilea o valoare de 800.000 de euro pentru domeniul de la Cighid, raport respins de CJ Bihor. Anul acesta, însă, Consiliul Judeţean şi-a însuşit un alt raport, întocmit de o firmă din Moldova, care stabilea că domeniul valorează 466.000 de euro – castel şi un teren aferent de 3,6 hectare. Aceasta în condiţiile în care şi CJ are unele clădiri pe acel domeniu. Este suma de la care administraţia judeţeană ar negocia în jos cu proprietarii Tisza. „Peste această valoare, de 466.000 de euro, nu putem trece. Dacă nu vom ajunge la o înţelegere, vom aborda o altă strategie”, ne declară vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Ionel Avrigeanu.
Din comisia de negociere formată la nivelul Consiliului Judeţean vor face parte aleşii judeţeni Lakatos Ioan (UDMR), Sala Ioan (PNL) şi Costa Traian (PSD).
Motive pentru cumpărarea CRRPH Cighid
Pentru desfășurarea activităților specifice Centrului de Recuperare şi Reabilitare pentru Persoane cu Handicap Cighid, DGASPC Bihor a precizat în repetate rânduri faptul că nu există posibilitatea alocării altor spații. Ca atare, a argumentat necesitatea de a continua activitatea de recuperare și reabilitare în actualul centru, precizând următoarele aspecte, prinse în raportul de specialitate a Hotărârii adoptate marţi de plenul CJ Bihor:
1. Centrul Cighid prin amplasarea lui este o oază de liniște pentru persoanele cu deficiențe mintale severe, asociate cu diverse tulburări de comportament, agresivitate și autoagresivitate;
2. Specificul deficiențelor în care sunt încadrate aceste persoane necesită un mediu adecvat desfășurării activităților de recuperare în special a activităților de ergoterapie, activităților de terapie ocupațională;
3. Este benefic din punct de vedere psihologic, educativ și social continuitatea programelor de recuperare ce se desfășoară în acest centru într-un mediu și spațiu vast;
4. Deficiența mentală gravă și accentuată a acestor persoane ar putea genera probleme de adaptare într-un mediu excesiv urban și într-un spațiu mic de existență, precum și creșterea manifestărilor de agresivitate și autoagresivitate;
5. Centrul deține spații adecvate pentru creșterea animalelor, grădina de legume, care folosite constituie și o formă de rcuperare prin ergoterapie a persoanelor precum și o economie la achiziționarea unor produse;
6. Centrul Cighid deține șapte cabinete de terapie, fiind unul din cele mai dotate centre, recuperarea persoanelor realizându-se de către 11 persoane calificate profesional și cu vastă experiență în domeniu, dovadă fiind și rezultatele din evaluări;
7. Tinerii din Centrul Cighid sunt cunoscuți, acceptați și atașați de populația din satul Ghiorac;
8. Personalul ce deservește acest centru este calificat în proporție de 100%;
9. Momentan 50 de familii depind de existența centrului Cighid, ținând cont de faptul că în comuna Ciumeghiu, locurile de muncă sunt aproape inexistente
Citiți principiile noastre de moderare aici!