Sunt afectate localitățile: Marghita, Săcueni, Valea lui Mihai, Popești, Diosig, Suplacu de Barcău, Tăuteu, Șimian, Sălard, Curtuișeni, Balc, Chișlaz, Derna, Sârbi, Abram, Sălacea, Roșiori, Tarcea, Abrămuț, Cherechiu, Ciuhoi, Buduslău, Tămășeu, Spinuș, Boianu Mare și Viișoara.
[eadvert]
În aceste zone se vor produce intensificări ale vântului care la rafală vor atinge local și temporar 55…60 km/h.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor recomandă bihorenilor să evite deplasările pe durata manifestării vântului puternic și să se adăpostească în imobile sau spații închise, care le asigură protecția.
Copac căzut pe carosabil și stingere incendiu
Pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Sălard au acționat, miercuri dimineață, în jurul orei 04:10, pentru îndepărtarea unui copac doborât de vântul puternic pe o stradă din localitate. Arborele a căzut pe carosabil, blocând circulația rutieră, iar localnicii au solicitat intervenția pompierilor, care au acționat cu echipamentele și accesoriile din dotare pentru degajarea străzii.
În seara zilei de marți, 04 ianuarie, în jurul orei 20.45, pompierii Gărzii 1 Mai au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la coșul de fum al unei locuințe din localitatea Cordău, comuna Sânmartin, reușind să-l lichideze în mai puțin de 10 minute și să împiedice producerea de daune materiale. Cauza probabilă a evenimentului a constituit-o coșul de fum necurățat de funingine.
Recomandările ISU Crișana
-În situația în care sunteți surprinși în zone deschise, trebuie să vă îndepărtați rapid de zona în care se manifestă fenomenele avertizate și să identificați un spațiu care garantează protecția.
-Pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, parcarea autovehiculelor se va realiza în zone ferite, la distanță sigură față de copaci, panouri publicitare sau stâlpi de electricitate.
-Nu în ultimul rând, recomandăm cetățenilor să anunțe imediat autoritățile, prin numărul 112, dacă au informații despre persoane care se află în pericol sau alte situații care pot afecta negativ comunitățile.
Citiți principiile noastre de moderare aici!