Având în vedere avertizarea hidrologică Cod portocaliu care vizează Valea Fânețelor (afluent al Barcăului) și atenționarea hidrologică Cod Galben, valabilă în perioada 07.06.2019, ora 14:00 – 08.06.2019, ora 24:00, pe râurile din bazinele hidrografice Barcău, Crişul Repede – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior și Crişul Negru, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Crișana” reamintește populației necesitatea respectării măsurilor menite a le proteja viața și bunurile:
– Curăţaţi şanţurile şi rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluviale;
– Construiţi bariere pentru a opri pătrunderea apei în casă în caz de inundaţie;
– Nu aruncați gunoaiele menajere şi resturile vegetale în albiile apelor curgătoare;
– Curățați pilonii de susținere a podurilor, punților și podețelor de materialele aduse de viituri, pentru a se evita formarea unor adevarate baraje ce pot afecta împrejurimile sau chiar rezistența acestora;
– Ascultați recomandările autorităților locale și județene privind modul de comportare premergător/pe timpul/după producerea inundațiilor;
– Urmăriți cu atenție evoluția situației hidrologice din zona dumneavoastră și avertizările autorităților.
[related-post post_id=”2266232″]
În cazul când inundaţia vă surprinde acasă:
Dacă aveţi timp, luaţi următoarele măsuri de asigurare a bunurilor dumneavoastră:
– aduceţi în casă unele lucruri sau puneţi-le culcate la pământ într-un loc sigur – mobila de curte, unelte de grădină sau alte obiecte care se pot muta şi care pot fi suflate de vânt sau luate de apă;
– asiguraţi ferestrele astfel încât să nu fie sparte de vânturi puternice, de apă, de obiecte care plutesc sau de aluviuni;
– evacuaţi animalele şi bunurile de valoare în locuri de refugiu, dinainte cunoscute;
– încuiaţi uşile casei şi închideţi apa, gazul şi instalaţiile electrice.
Dacă inundaţia este iminentă procedaţi astfel:
– mutaţi obiectele care se pot mişca în partea cea mai de sus a casei, deconectaţi aparatele şi împreună cu întreaga familie deplasaţi-vă spre locul de refugiu dinainte stabilit (etaje superioare, acoperișuri, înălţimi sau alte locuri situate la înălțime) care nu pot fi acoperite de nivelul cotelor maxime ale apelor.
În cazul în care sunteţi surprins în afara locuinţei (pe străzi, în parcuri, săli de spectacol, în gări, autogări, magazine etc.) este necesar să respectaţi cu stricteţe comunicările primite şi să vă îndreptaţi spre locurile de refugiu cele mai apropiate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!