Una dintre aceste propuneri vizează pensionarea magistraților. Riscul este paralizarea celei mai importante instanțe- Înalta Curte de Casație și Justiție.
Deputatul Ioan Cupșa anticipează că în instanțe va exista un fenomen similar cu cel înregistrat în Ministerul de Interne, când polițiștii au primit verde la pensionare. Consecința finală va fi scăderea calității actului de justiție.
Cupșa atrage atenția că odată cu Legile Justiției a trecut la vot un act normativ cu efecte perverse: actul le dă posibilitatea magistraților care au o vechime de 20 de ani să se pensioneze. Veniturile lor ar urma să scadă cu cel mult 5%, în schimb, judecătorii ar urma să scape de presiunea la care se vorbește în spațiul public că sunt supuși.
Parlamentarul PNL Bihor atrage atenția că PSD nu a făcut nici un studiu de impact când a propus această măsură și că efectele vor fi devastatoare: 80-90% dintre judecătorii celei mai importante instanțe Înalta Curte de Casație și Justiție calificându-se de îndată pentru pensionare în aceste condiții. Conform parlamentarului, alți 1000 de judecători din instanțele din țară s-ar putea pensiona. Același fenomen se anticipează ca va exista și în rândul procurorilor.
„Textul acestui act normativ este de o gravitate deosebită, pe care numai viitorul o va desluși ca întindere. Ministrul Justiției trebuie să intervină de îndată fiindcă este responsabil de buna funcționare a sistemului judiciar și de calitatea actului de justiție. Despre ce calitate vom vorbi, când judecătorii aflați în plină ascensiune profesională vor fi înlocuiți cu colegi mai tineri, cu o bună pregătire academică, dar fără experiență?”, se întreabă retoric parlamentarul PNL Bihor. Concluzia sa este aceea că: „Justiția este în pragul unui dezastru”.
„Sistemul judiciar funcţionează mai prost de la un an la altul. Numărul inspectorilor de probaţiune şi al grefierilor este prea mic, judecătorii sunt încărcaţi cu dosare în soluţionare mult peste optim, instanţele funcţionează în spaţii improprii. Este firesc să recunoaștem că spațiile improprii impietează asupra actului de justiție. La Înalta Curte de Casație și Justiție te simți ca un șoricel într-un labirint, pereții sunt tapetați cu fișete metalice… Avem un tribunal amenajat într-un fost cămin de nefamilişti, cred că la Călărași”, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă deputatul PNL Ioan Cupşa.„Dacă legile Justiţiei, în urma demersurilor pe care preşedintele României le-a făcut, de sesizare a Curţii Constituţionale a României şi a Comisiei de la Veneţia, nu vor fi respinse în ansamblu, atunci şansa ca iniţiativa privind pensionarea să devină normă juridică prin publicarea în Monitor este de 100%. ”, a mai spus Cupşa.
Vicepreşedintele Comisiei parlamentare pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul Justiţiei, avocatul Ioan Cupşa a anunţat că liberalii vor solicita în următoarele zile demisia ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, printr-o moţiune simplă ce va fi depusă în două săptămâni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!