Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor i-a trimis în judecată, pentru omor, pe inculpaţii Varga David, Varga Cosmin, Colompar Claudiu, Varga Iosif, Merluţ Valentin Radu, Canalas Ionel şi Merluţ Daniel, toţi din satul bihorean Bogei.
Cei şapte sunt acuzaţi că l-au omorât în bătaie pe agentul de pază O. Oszkar Levente Sandor (37 ani), care venise să aplaneze un scandal iscat de o parte din inculpaţi la un local de lângă Primăria din Tăuteu. Victima, lovită în cap cu pari, a fost transportată de urgenţă, în stare de comă, la secţia de Terapie Intenstivă a Spitalului Judeţean, unde a intrat în moarte cerebrală iar familia sa a fost de acord să i se preleveze organele.
Agresorii au fugit de la locul faptei cu un autoturism VW Passat, fiind prinşi pe rând de poliţişti şi reţinuţi în Arestul IPJ Bihor.
După trimiterea în judecată, pe 26 iunie, Tribunalul Bihor a menţinut măsura arestului preventiv iar pe 23 iulie a menţinut măsura dispusă faţă de inculpaţi.
În caz că vor fi găsiţi vinovaţi, inculpaţii riscă o pedeapsă cu închisoare între 10 şi 20 de ani.
Singurul care a scăpat de acuzaţia de omor a fost şoferul Mircea Canalos, cercetat iniţial doar pentru complicitate fiindcă nu a participat la bătaie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!