Concret, Tony Darius Boaru este acuzat că a distrus telefonul aferent unei brățări electronice de supraveghere pe care era obligat să o poarte la picior după ce a fost pus sub control judiciar în cazul tentativei de crimă.
S-a întâmplat pe 24 ianuarie, când tânărul era internat la un spital din Oradea. La un moment dat, a luat telefonul care îi fusese dat o dată cu montarea dispozitivului de supraveghere și „a început să îl arunce de mai multe ori pe jos, cu putere, şi ulterior să îl lovească de banca din curtea spitalului, distrugându-l şi făcând astfel imposibilă continuarea monitorizării”, după cum au menționat în rechizitoriu procurorii Parchetului Oradea.
La scurt timp după acest incident, un judecător din cadrul Tribunalului Bihor a dispus înlocuirea măsurii controlului judiciar cu arestul preventiv în cazul tentativei de omor pentru care Tony Boaru era judecat la acel moment.
Procesul în care tânărul este acuzat de distrugere a trecut de faza camerei preliminare la Judecătoria Oradea și urmează să primească un prim termen. Inspectoratul Județean de Poliție Bihor s-a constituit parte vătămată, deoarece aparatul distrus îi aparținea.
L-a înjunghiat pe concubinul mamei
Pe 10 martie, Tony Darius Boaru a fost condamnat de Tribunalul Bihor la 5 ani de detenție pentru că l-a înjunghiat pe concubinul mamei sale. Fapta a fost comisă pe 4 iunie 2024, când între tânăr și victimă, ambii aflați în casa mamei agresorului, a izbucnit o discuție în contradictoriu, pe fondul consumului de alcool. Boaru a pus mâna pe o cafetieră și apoi pe o tigaie cu care l-a lovit pe celălalt bărbat în cap.
A luat apoi un cuțit și a lovit victima în spate și în ambele mâini, bărbatul rănit având nevoie de 16-18 zile de îngrijiri. La câteva luni de la comiterea agresiunii, tânărul a fost inculpat pentru tentativă de omor și a fost pus inițial sub control judiciar.
Tony Boaru a atacat cu apel sentința Tribunalului Bihor, astfel că o hotărâre finală în acest dosar va fi dată de Curtea de Apel Oradea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!