Componenţii echipei de polo CSM Digi sunt stupefiaţi de fapta comisă joi noaptea de colegul lor, George Tarnoveţchi. Căpitanul formaţiei orădene, Kádár Kálmán afirmă că jucătorilor nu le-a venit să creadă când li s-a adus la cunoştinţă despre cele întâmplate. „Noi cu toţii am rămas mască atunci când domnul Roşca (organizator de competiţii al CSM Digi, n.r.) ne-a spus ce a făcut George. Nu putem şti ce s-a întâmplat, ce a fost în capul lui de a ajuns să comită o astfel de faptă. Este un băiat liniştit, nu a avut niciodată niciun fel de acte necugetate. Este foarte mare păcat că s-a întâmplat aşa ceva. Acum vor fi persoane care vor lega numele echipei şi al clubului de acest act şi nu este drept. Îmi pare foarte rău pentru George. Dacă am putea să îl ajutăm într-un fel, noi am face-o, dar nu ştim cu ce l-am mai putea ajuta acum. Nu doresc să fac alte comentarii, îmi este foarte greu să vorbesc despre aceste lucruri”, ne-a declarat Kádár Kálmán.
Un alt jucător orădean, internaţionalul Nicuşor Diaconu, este de aceeaşi părere. „Nu putem şti ce l-a determinat să facă aşa ceva. Noi ştiam că îi plac jocurile de noroc, dar fiecare om are viciul lui. Este păcat că a ajuns să comită o astfel de acţiune. Eu sper să treacă cu bine peste acest moment delicat din viaţa sa”, a spus Diaconu.
I s-a reziliat contractul
Preşedintele CSM Oradea, Florin Birta este şi mai tranşant. „Este o nebunie ceea ce a făcut Tarnoveţchi, o faptă incalificabilă. Noi am auzit că acest jucător ar avea patima jocurilor de noroc şi că ar avea unele probleme în acest sens. Dar de aici şi până la a comite un astfel de act cu totul necugetat este o cale lungă. Este incredibil ca un tânăr sportiv să comită aşa ceva. Noi am observat că randamentul său a scăzut considerabil în ultima perioadă. Antrenorul echipei nu l-a mai inclus în lot, dar noi am decis să-i mai dăm o şansă, fiind vorba de un jucător tânăr, foarte talentat, care era orădean. Din păcate, el nu a înţeles să profite de această şansă. Noi, clubul, ne delimităm total de cele comise de acest jucător. Clubul nu are nicio legătură cu ceea ce s-a întâmplat. Jucătorul nu era în cantonament, se afla în timpul său liber atunci când a comis fapta. Este mare păcat ca un tânăr cu perspective atât de frumoase să îşi distrugă cariera într-un astfel de mod. Fiecare trebuie să răspundă însă pentru faptele sale, iar organele abilitate trebuie să îşi facă datoria. Noi am luat măsura rezilierii contractului lui George Tarnoveţchi cu clubul nostru”, a declarat Florin Birta.
G.N
Citiți principiile noastre de moderare aici!