Ambasadorul slovac Jan Gabor a vernisat sâmbătă, la Muzeul Ţării Crişurilor, două expoziţii cu 26 de panouri dedicate aniversării a 20 de ani de la proclamarea independenţei Slovaciei şi aniversării a 1.150 de ani de la sosirea misionarilor bizantini Chiril şi Metodie, în Moravia Mare (actuala Slovacie).
Ambasadorul Jan Gabor a amintit că Bihorul are cea mai mare comunitate de slovaci din ţară şi a vorbit despre credinţă şi limbă ca valorile durabile spirituale ale poporului slovac dar şi despre dinamica tinerei ţări care a devenit un stat respectat al Uniunii Europene.
Într-o sală din Secţia de Artă a Muzeului, panourile prezintă aspecte din viaţa culturală, turistică, politică, diplomatică şi istorică, inclusiv de la „Divorţul de Catifea” din 1993.
Chiril şi alfabetul chirilic
Iar o altă sală e dedicată fraţilor Chiril şi Metodie, născuţi în Salonic, veneraţi în Slovacia şi amintiţi chiar în preambulul Constituţiei naţionale.
„Expoziţia dedicată sfinţilor este interesantă fiindcă arată cum poporul slovac ştie să-şi respecte valorile care au pus bazele civilizaţiei lor. Chiril şi Metodie sunt repere pentru lumea slavă, în primul rând fiindcă au fondat alfabetul glagolitic, din care s-a dezvoltat cel chirilic. Ei au fost trimişi de papalitate la finele secolului IX pentru a înfiinţa o Biserică creştină în limba slavă. Prin misionarismul lor, chiar dacă lumea germană încerca să se contrapună, au reuşit să dezvolte simţul respectului faţă de limba proprie şi faţă de valorile creştine”, a spus directorul Muzeului, Aurel Chiriac.
La rândul său, preşedintele CJ Bihor, Cornel Popa, a subliniat relaţiile de colaborare cu Slovacia, iniţiate în 2012. Iar viceprimarul orădean Ovidiu Mureşan a confirmat deschiderea municipalităţii în acelaşi sens.
Hram la Şinteu
Deputatul bihorean Adrian Merka, preşedintele Uniunii Democrate a Slovacilor şi Cehilor din România (UDSCR) a anunţat un forum economic cu participare româno-slovacă a cărui scop e să pregătească, pentru la toamnă, o întâlnire bilaterală la nivel de miniştri. Merka a mai amintit de biserica slovacă din Şinteu, care şi-a serbat duminică hramul „Sfinţii Chiril şi Metodie”.
La vernisaj au mai participat consulul onorific Iabloncsik Miroslav, parlamentarii Florian Bodog şi Ioan Roman şi prorectorul Sorin Şipoş de la Universitatea din Oradea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!