Timp de patru zile, HappyColor România și Oradea Heritage vă invită la Caravana cu Jocuri – Festival de joacă, carte și arte, ediția de iarnă, un festival destinat jocurilor, lecturii, socializării, prieteniei și distracției. Caravana cu Jocuri a debutat joi, 5 decembrie şi se va încheia duminică, 8 decembrie.
Festivalul se desfăşoară la Oradea în incinta Sinagogii Neologe Sion. Atât cei mari cât şi cei mici se pot bucura de jocuri pe care, dacă nu le ştiu, le vor învăţa de la voluntari. Festivalul este unul de familie, dedicat socializării, pentru ca părinţi şi copii să se bucure şi să petreacă împreună timp de calitate.
Caravana cu Jocuri este un proiect dezvoltat de Happy Color România împreună cu partenerii săi și are ca scop promovarea educației prin joacă și facilitarea accesului la cât mai multe activități culturale interesante pentru toate vârstele.
Happy Color a adus zeci de jocuri pentru toate vârstele și gusturile, jocuri care să contribuie la dezvoltarea gândirii, atenției, a spiritului de anticipare sau de competiție, precum și a simțului artistic și estetic. Vor fi jocuri de memorie, de dezvoltare, de comunicare, de abilităţi matematice, de interacţiune, de viteză de reacţie, de asociere. Se pot testa şi cine doreşte le poate şi cumpăra. O secţiune a festivalului este dedicată cărţilor pentru copii.
Copiii se vor putea bucura şi de ateliere oferite de Asociaţia Cătunul Verde. „Vor fi ateliere de pictură pe figurine din ipsos, ateliere de confecţionat felicitări şi semne de carte. Împreună cu partenerii noştri, am pregătit şi ateliere de mişcare şi joc pentru copii, atelier de joacă sustenabilă cu elemente din natură. Prin implicarea noastră în acest proiect ne continuăm misiunea asumată prin proiectul «Valuri de Bucurie» înscris la Swimathon Oradea, aceea de a atrage atenția asupra dreptului copiilor la activități recreative și de joacă”, spune Georgeta Szabo de la Asociaţia Cătunul Verde.
Programul se desfăşoară între orele 10:00-20:00 iar duminică, 8 decembrie, între orele 10:00-19:00. Participarea la eveniment este gratuită.
Citiți principiile noastre de moderare aici!