Mariabela este elevă la Liceul Teoretic Aurel Lazăr și se pregătește să intre în clasa a XII-a. Încă din clasa a X-a și-a dorit să învețe mai mult și, după cum ne-a spus chiar ea, să fure meserie de la cei mai buni.
[eadvert]
„Eu personal, sunt foarte pasionată de partea economică. Ajutată de un cadru didactic, am găsit un job la un hotel din Oradea, pe partea de gestiune. Când am fost prima dată la birou, am fost întrebată direct: de ce ar vrea un adolescent să vină să muncească? Le-am spus că vreau să învăț și să văd cum e câmpul muncii dar și să fur meserie. Dacă la început, doar învățam și observam, în timp am fost angajată”, ne-a spus Mariabela Bradea-Pintiuța.
După câteva zile în care Mariabela a demonstrat că poate să învețe rapid și îi place ceea ce face, contabila firmei, cea care a și învățat-o, a decis că fata trebuie angajată.
„Mariabela a fost un caz special, pentru că a venit în practică și a vrut să învețe. M-a impresionat că cineva își dorește să vadă și să învețe. Și acum, pe perioada de vară, chiar am nevoie de o mână de ajutor”, a declarat Adriana Budar, contabil al hotelului Maxim.
Pe lângă a preda, profesorii construiesc și caractere
Întrebată cum au reacționat profesorii când au aflat că muncește, eleva ne-a declarat că aceștia au felicitat-o și au sprijinit-o. De altfel, o profesoară a și fost cea care a ajutat-o să își găsească de muncă.
„Am observat nevoia aceasta a elevilor de a se face văzuți prin forțele lor. Am un caz special, o fetița care era în clasa a X-a, la profil matematică-informatică, și își dorea tare mult o posibilitate de dezvoltare profesională pentru a descoperi din timp dacă profilul gândit i s-ar potrivi. I-am găsit un internship pe acest domeniu, în contabilitate, iar fetița a concluzionat că îi place și că vrea să urmeze și pe viitor această cale”, a declarat Iulia Vesa-Oprean, profesor Economie și Educație antreprenorială la Liceul Teoretic „Aurel Lazăr” și Colegiul Național „Iosif Vulcan” din Oradea.
De câțiva ani, profesorul adună oferte de joburi pentru elevii care își doresc să muncească. Încă din luna mai începe să strângă informații, iar cei care își doresc un loc de muncă sezonier apelează cu încredere la ea.
„Am mai găsit pentru elevi joburi part time sau full-time, inclusiv la firmele mari din Oradea. În general, în domeniul HoReCa sunt foarte multe locuri de muncă disponibile pentru elevii care își doresc să muncească în vacanță. Am găsit relativ ușor posturile pentru că am făcut căutare online. Din mai încep să fac o bază de date. Elevii care își doresc mă caută, iar eu le dau contactul”, spune profesoara.
Patronii, deschiși în a angaja elevi
În mediul online, mai multe persoane, fie familie, prieteni sau apropiați, s-au interesat de posturi disponibile pentru minori. La nivel de județ, la data de 10 iulie, potrivit datelor primite de la ITM, 25 de firme aveau în jur de 100 de minori angajați cu contract pentru zilieri.
Angajatorii spun că sunt deschiși să primească și să învețe elevii care își doresc cu adevărat să muncească.
„Noi suntem deschiși să primim elevi. Mai angajăm pe perioada verii și ospătari, ajutor bucătar sau la recepție. Sunt printre elevi care sunt vârf de lance, dar sunt și foarte mulți care fac lucrurile doar să fie făcute, ca și cum ar fi forțați să facă o școală”, a declarat contabilul hotelului Maxim.
Un alt exemplu de elev muncitor este și Aron. Chiar dacă nu a primit foarte multe șanse, cu multă muncă și determinare a demonstrat că poate să lucreze la recepția hotelului, unde a și rămas până în prezent.
„Când am terminat clasa a X-a, mi-am dorit să îmi găsesc un loc de muncă pe perioada vacanței. Am găsit post la recepție și am zis să încerc, deși nu mi s-au acordat multe șanse, fiind elev. Am zis că sunt dispus să încerc și de atunci tot acolo am rămas. Lucrez și pe perioada școlii, și în vacanță”, ne-a povestit Aron Csaba Buda, elev clasa a XII-a Liceul cu program sportiv „Bihorul” Oradea.
Adolescenții își pot găsi locuri de muncă și pe platformele de recrutare. De exemplu, un lucrător comercial poate câștiga între 500 și 650 de euro pe lună, cu posibilitatea de a lucra în ture de șase ore pe zi. Tot până în 650 de euro câștigă și un barman sau ospătar, iar livratorii au salariul între 400 și 900 de euro, în funcție de orele pe care le petrec la muncă. Elevii pot lucra începând cu vârstă de 15 ani, cu acordul părinților.
Citiți principiile noastre de moderare aici!