Polițiștii Punctului de Trecere a Frontierei Borş au descoperit, la un control efectuat în momentul în care un bãrbat de 46 de ani voia să intre în țară, că autoturismul pe care-l conducea, în valoare de 40.000 de euro, figura ca „bun căutat pentru confiscare” din Marea Britanie, în data de 18 decembrie 2017.
„În data de 11.02.2018, ora 00.16, la Punctul de Trecere a Frontierei Borş, județul Bihor, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor specifice, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul român Dumitru U., în vârstă de 46 de ani, cu domiciliul în judeţul Suceava, conducând automarfarul marca Mercedes Actros. Acesta transporta pe platformă un autoturism marca Jeep model Wrangler, an de fabricație 2016, înmatriculat în Marea Britanie”, a explicat comisar-şef de poliţie Bondar Laura Beatrice.
Față de cele constate, bărbatul a declarat că urma să transporte autoturismul în România, în judeţul Cluj-Napoca și nu avea cunoştinţă că acesta se află în atenția autorităţilor.
Polițiștii de frontieră au imobilizat autoturismul, în valoare de 40.000 de euro, la sediul sectorului până la finalizarea cercetărilor. Totodată, aceștia continuă cercetările pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire.
Citiți principiile noastre de moderare aici!