Casa de Cultura Oradea s-a umplut încă o dată joi seara, pentru un nou spectacol muzical de calitate. Marius Pop venea în faţa orădenilor, fiind prezentat de către organizatori ca fiind „cel mai bun chitarist din România şi unul dintre cei mai buni tineri chitarişti ai lumii, lucru confirmat de multe concursuri naţionale şi internaţionale”.
Concertul „Marius Pop & The M Theory”, în fapt o promovare a albumului „First Step”, a fost pentru mulţi o curiozitate, fie şi pentru faptul că stilul Jazz Fusion (fără voce), aşa cum a fost el prezentat ab initio, reprezintă un gen prea puţin rumegat de către publicul românesc. Jazz-ul lui Marius Pop şi al colegilor săi a avut însă puternice influenţe rock, cu chitara la loc de cinste.
Sound-ul hard rock a fost accentuat o dată cu intrarea suprinzătoare pe scenă a lui Călin Pop, nimeni altul decât celebrul tată al lui Marius. Cu aceleaşi plete rebele şi cu un aplomb nealterat de trecerea anilor, rockerul de la Celelalte Cuvinte a crescut instantaneu numărul decibelilor din sala CCO. Pop Jr. i-a ţinut isonul, rifturile de chitară ale celor doi având darul de a-i incita pe spectatorii ce au recunoscut coverul după duetul mult mai celebrilor Steve Lukather şi Larry Carlton.
„Nefertiti”, pe chitară
„Maurul” Călin Pop şi-a făcut datoria şi curând a părăsit scena, pentru a-i lăsa pe tinereii de la „The M Theory” să-şi cânte muzica. Marius Pop a folosit două chitări pentru a-şi demonstra talentele muzicale însoţite, invariabil, de câte-un zâmbet pentru public sau/şi pentru cei care-l acompaniau. „The Way It Is”, „First Step”, „Home” sau „Nefertiti”. Sunt numele câtorva dintre piesele prezentate joi seara la Casa de Cultură Oradea de către Marius Pop & The M Theory, în componenţa Marius Pop (chitară), Marcel Moldovan (tobe), Alex Racoviţă (clape), Mihai Ardelean (clape) şi Dan Georgescu (bass).
Muzica prezentată de către cei patru timp de-o oră şi jumătate a fost gustată din plin de către spectatori, fani ai jazz-rock-ului de calitate.
CĂLIN CORPAŞ
Citiți principiile noastre de moderare aici!