Un pod cultural cu Ţara Soarelui Răsare a fost realizat în 1998, când o delegaţie a renumitului Institut de judo Kodokan, din Tokyo, a susţinut la Oradea diverse demonstraţii sportiv-culturale dar şi ceremonii acompaniate muzical. Contactul iniţiat atunci de omul de judo Marius Vizer s-a păstrat, astfel că unii judoka orădeni chiar au avut ocazia de a se perfecţiona la Institutul Kodokan.
Iată însă că pe lângă contactele stabilite de centrele orădene de judo sau karate kyokushin, limba şi cultura japoneză va fi sădită la Oradea şi prin intermediul programului internaţional derulat de Lex Hippo Family Club pentru învăţarea limbilor străine prin acţiuni de «home stay» (stat în gazdă). Astfel, în săptămâna 13 – 20 august, un grup de 17 japonezi se vor integra în tot atâtea familii orădene.
Promotoare orădeancă
Proiectul a fost promovat de tânăra orădeancă Angela Pugna, care a avut ocazia să se transfere în anii de liceu de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” la un liceu din Japonia. Ajunsă întretimp studentă în Anglia, Angela Pugna a solicitat şi sprijinul Ambasadei României la Tokyo pentru proiectul de găzduire. La rândul său, ambasadorul Aurelian Neagu a cerut şi obţinut parteneriatul Primăriei Oradea. Astfel că pe 16 august, sala „Traian Moşoiu” a Primăriei Oradea va găzdui evenimentul cultural „Comunicare fără Frontiere” în cadrul căruia oaspeţii niponi vor prezenta gazdelor ceremonia ceaiului, expoziţii de kimonouri şi de caligrafie japoneză precum şi alte activităţi specifice Extremului Orient. La rândul lor, orădenii vor pregăti reprezentaţii specifice culturii şi civilizaţiei române. Pe lângă Primăria Oradea, proiectul a mai atras parteneriatul Prefecturii Bihor, Inspectoratului Şcolar Judeţean, Palatului Copiilor şi Elevilor, Muzeului Ţării Crişurilor, Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” dar şi al Primăria Remetea.
C.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!