Omul legii a fost achitat pentru că fapta de care a fost învinut, nu există.
În același dosar a fost achitat executorul judecătoresc Ioan Michiș (acuzat de procurorii anticorupție orădeni de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit). În cazul lui Michiș a încetat procesul penal pornit împotriva sa pentru acuzația comiterii infracțiunii de fals intelectual, ca urmare a faptului că, la data începerii urmăririi penale in personam, intervenise prescripţia răspunderii penale. Și Gheorghe Șefer, judecat pentru fals în declarații în formă continuată, a fost achitat în acest dosar. În schimb, el a încasat o amendă administrativă de 1.000 lei.
Totodată, magistrații au dispus ridicarea sechestrului asigurator luată prin ordonanţa emisă în dosar nr.20 /P/2016 la data de 25.04.2016 de către Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari asupra cotei indivize din dreptul de proprietate ale imobilelor aflate în proprietatea lui Ioan Michiș, Soponar și Șefer, până la concurenţa sumei de 182.114 lei, întrucât nu mai subzistă temeiul pentru care a fost instituită măsura asiguratorie. Soluția nu este definitivă, ea poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
„Achitarea în temeiul art. 16 litera a Cod procedură penală este cea mai «gravă» achitare posibilă. Să trimiți pe cineva în judecată, să îl târăști în procese ani de zile, să îi sechestrezi bunurile și apoi să ajungi la concluzia că FAPTA NU EXISTĂ. Ce poate fi mai rău de atât?”, a declarat avocatul Răzvan Doseanu, apărătorul lui Șefer și Soponar.
Citiți principiile noastre de moderare aici!