Au fost organizate mai multe dispozitive de ordine şi siguranţă publică, în total la aceste misiuni participând aproximativ 270 jandarmi.
În perioada 1-4 mai, mai exact în timpul minivacanţei, jandarmii au executat o acţiune comună cu Comisariatul Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu, cu Administraţia Parcului Natural Apuseni; au asigurat măsuri de ordine publică, pe timpul desfăşurării manifestărilor cultural – artistice organizate cu ocazia „Zilei Internaţionale a Muncii” în Parcul Nicolae Bălcescu din municipiul Oradea şi cu ocazia „Zilelor Municipiului Beiuş”. De asemenea, jandarmii au patrulat în sistem integrat cu poliţiştii în Oradea, Marghita, Beiuş, Cefa, Aleşd, Borod, Tileagd şi în Staţiunea Balneoclimaterică Băile Felix. Totodată, jandarmii au vegheat buna desfăşurarea a evenimentelor şi pe timpul desfăşurării manifestărilor cultural – artistice organizate cu prilejul „Serbărilor Câmpeneşti”, pe raza cantonului silvic Tăutelec. „Şi la Stadionul „Iuliu Bodola” din Oradea, pe timpul desfăşurării meciului de fotbal dintre echipele C.S. F.C. Bihor Oradea – C.S. F.C. Olimpia Satu – Mare şi pe timpul desfăşurării meciului de polo pe apă din cadrul Ligii Campionilor dintre echipele C.S.M. DIGI Oradea – Spandau 04 Berlin, jandarmii bihoreni au asigurat ordinea şi liniştea publică” precizează maior Ioan Bogdan, purtătorul de cuvânt al IJJB.
Citiți principiile noastre de moderare aici!