Şi în acest an Jandarmeria Bihor s-a implicat activ în proiectul Ora Pământului. Astfel, pe lângă măsurile luate la nivelul Unităţii au fost responsabilizaţi şi jandarmii pentru a participa împreună cu familia la momentul opririi aparatelor conectate la energie electrică pentru o oră, pe 29 martie între 20:30 – 21:30. La nivel mondial, în tabloul acţiunilor de conştientizare a problemelor mediului înconjurator generate de activitatea umană, se remarcă o Campanie unică în istorie, care în 2010 a reusit să atingă cca 1 miliard 300 de milioane de oameni din 128 de tari – Earth Hour. În România, unele dintre cele mai importante instituţii au participat la Campania „Ora Pamantului”, urmând exemplul clădirilor emblematice de pe mapamond care au luat parte la strigătul vieţii împotriva pericolelor generate de încălzirea globală. Oameni, organizaţii, companii şi instituţii din toate orasele ţării au marcat Ora Pământului, un eveniment care prin gestul simplu de stingere a luminilor trage un important semnal de alarmă la adresa efectelor dezvoltării iresponsabile.
Schimbare în bine
„Anul 2014 ne aduce în etapa unei schimbări într-un sens profund. Este momentul înţelegerii că schimbarea reală stă în puterea fiecăruia mai mult decât a trage un semnal de alarmă. Am conştientizat, la fel ca şi în urmă cu un an puterea uimitoare, excepţională şi minunată, de sincronizare a voinţei a peste 1,3 miliarde de persoane, a căror conştiinţă era interconectată de strigătul la unison, de o simplitate profundă, că viaţa întrece ca prioritate orice altceva. Acum e timpul să trecem la pasul următor. O schimbare durabilă va putea să apară în lume atunci când oamenii vor adopta alte modele de gândire şi comportament” se arată într-un comunicat al Jandarmeriei Bihor. Aceste noi modele de a se raporta la mediul înconjurător nu trebuie să fie valabile doar o singură zi, ci trebuie să facă parte din modul nostru de a fi. Apoi, într-o devenire naturală, filosofia aceasta a respectului faţă de locul în care traim şi – în definitiv – a respectului faţă de noi înşine va cuprinde şi pe cei cu putere de decizie şi le va înlesni ajungerea la un acord. Abia atunci, cu grija in fapta si in gand, toti vom putea fi numiti cu adevarat locuitori pe planeta Pamant. Vom fi cu adevarat responsabili. „Existenţa durabilă a umanitatii presupune gândirea în alte culori decât griul şi negrul caracteristice poluării, transformarea simultană a mentalităţilor. Schimbarea suntem noi! În acest an, o dată cu stingerea pentru o oră a luminilor exterioare sau interioare care nu sunt esenţiale funcţionării şi deconectarea echipamentelor electronice aflate în stand-by, a fost momentul să trecem la o schimbare pozitivă şi profundă a modului nostru de a relaţiona cu mediul” se mai punctează în acelaşi comunicat IJJB.
Citiți principiile noastre de moderare aici!