1. Respectați măsurile de protecție individuală pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2;
2. Înainte de a pleca în drumeție, informaţi-vă temeinic în legătură cu itinerariul propus (dacă este accesibil, marcat sau dacă prezintă porțiuni periculoase), prognoza meteo, condiţiile climatologice locale;
3. Plecaţi pe munte doar cu echipament adecvat anotimpului. Nu trebuie să vă lipsească lanterna, sacul de dormit, trusa de prim ajutor, busola/GPS, mijloace de aprins focul, telefonul mobil;
4. Nu riscaţi să plecaţi singuri la drum și alegeţi traseele în funcţie de pregătirea fizică, tehnică şi psihică a celui mai slab din grup, cu atât mai mult dacă vă însoțesc și copii.
5. Informați jandarmii montani/salvamontiștii/cabanierul cu privire la traseul ales și înscrieți-vă în registrul de trafic al turiștilor, lă sând datele dumneavoastră în acesta;
6. Nu deterioraţi amenajările turistice, marcajele sau indicatoarele;
7. Folosiţi numai traseele marcate. Urmăriţi marcajele de pe traseu, nu vă abateți de la acestea și evitați scurtăturile;
8. În cazul apariţiei dificultăţilor pe traseu sau al înrăutăţirii vremii, retrageţi-vă la cea mai apropiată cabana sau refugiu. Pe vreme rea (ceață, ger, viscol), deplasați-vă în grup compact și, din niciun motiv, nu rămâneți în urma grupului;
9. Nu consumaţi băuturi alcoolice deoarece acestea diminuează capacitatea de efort;
10. În cazul apariției unei situații de dificultate sau de risc la adresa integrității, sănătății sau a vieții puteți solicita ajutorul autorităților prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112, specificând, pe cât posibil, următoarele:
– datele de identificare ale persoanei care anunţă;
– ce s-a întâmplat;
– câte persoane au nevoie de ajutor;
– unde sunt persoanele aflate în dificultate;
– când s-a produs accidentul.
Jandarmii dau asigurări că sunt pregătiți să intervină acolo unde situația o va impune, indiferent de locul ales de bihoreni pentru petrecerea acestui weekend: “Nu ezitați să solicitați ajutor atunci când vă aflați într-o situație dificilă!”.
Trimite articolul
XDe când au jandarmii IQ?