Bărbatul cerea 150 de lei pentru un singur bilet care a fost achiziționat inițial cu doar 10 lei. Pe fir au intrat jandarmii orădeni care au negociat cu vânzătorul M.C., ajungând la „super oferta” de 500 de lei pentru 5 bilete de intrare. Entuziasmul afacerii care îi aducea un profit de 450 de lei s-a rupt în momentul în care a văzut jandarmii. Pe lângă că a rămas fără cele cinci bilete, bărbatul s-a ales și cu o amendă de 1000 de lei.
„Jandarmii l-au sancţionat contravenţional cu suma de 1000 lei şi au confiscat cele cinci bilete, care vor fi returnate organizatorului după terminarea meciului, conform prevederilor Legii 4 /2008, privind prevenirea si combaterea violentei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive”, informează Jandarmeria Bihor.
Se schimbă sistemul de vânzare bilete
Văzând haosul care s-a creat înainte de meciul decisiv, conducerea clubului orădean a emis un comunicat de presă în care anunță că începând de sezonul următor se va schimba sistemul de vânzare.
„Admitem și ne asumăm faptul că modul de comercializare al biletelor s-ar fi putut derula în condiții mai bune. Studiem această posibilitate și ne aflăm în contact cu o companie specializată în organizarea și comercializarea tichetelor pentru evenimente de interes precum cele ale echipei de baschet. Cel mai probabil vom implementa noul sistem începând din sezonul competițional 2016/17”, informează președintele CSM Oradea, Florin Birta.
Pentru a fluidiza accesul, janarmii reamintesc spectatorilor că nu au voie să intre în arena sportivă cu obiecte contondente asupra lor, iar pe timpul competiţiei sportive trebuie să respecte normele legale în vigoare, având posibilitatea de a-şi susţine echipa favorită civilizat şi în condiţii de fair play.
Meciul decisiv pentru stabilirea campioanei Ligii Naționale de baschet va avea loc joi, 2 iunie, de la ora 19:00. Orădenii care nu au reușit să își achiziționeze bilete vor putea vizualiza finala pe ecranul din Piața Unirii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!