Cu ocazia şedinţei extraordinare din această săptămână, consilierii locali şi-au dat acordul pentru depunerea documentaţiei de finanţare pentru 75 de blocuri. Noutăţi faţă de programul naţional de reabilitare este că contribuţia proprie a beneficiarilor nu se cunoaşte dinainte: este cuprinsă între 10 şi 30% funcţie de veniturile proprietarilor din fiecare imobil dar şi faptul că procesul cuprinde şi închiderea balcoanelor cu tâmplărie performantă din punct de vedere termic.
Plus/minus 10%
„Ministerul Dezvoltării a finalizat negocierile pentru includerea programului de reabilitare termică în Programul Operaţional Regional. În această toamnă se depun proiectele, noi vom depune cel puţin pentru 100 de blocuri”, a declarat primarul Ilie Bolojan.
Edilii au pornit deja procesul de înscriere pe listă a asociaţiilor de proprietari interesare, tocmai pentru a avua cât mai multe documentaţii la zi când se dă startul pentru depunerea cererilor de finanţare, dat fiind că criteriul este „primul venit, primul servit”. Administratorilor li s-a spus ca, în discuţiile cu proprietarii de apartamente, să anunţe că partea beneficiarilor e de 20%, cu posibilitatea creşterii sau scăderii cu 10%.
Conform edilului şef, pentru un apartament cu două camere, contribuţia proprietarilor la lucrările de reabilitare termică efectuate până acum a fost cuprinsă între 1.100 lei şi 1.400 lei, iar pentru trei camere între 1.500 şi 1.800 lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!