Ivo Weber s-a născut în 1962 în oraşul german Biberach, dar trăieşte şi lucrează în Köln. A studiat ingineria construcțiilor (FH München), filozofie (Hochschule für Philosophie München) și artă (Kunstakademie München).
Lucrările sale au fost expuse în galerii și muzee din țară și din străinătate, iar obiectele și fotografiile lui Ivo Weber fac parte din colecții publice și private. Cu intervențiile sale în spațiul public, cum ar fi Waldfegen (2002), „Take a coffee” și „Der Esel kommt mit” s-a afirmat ca artist în domeniul artei participative.
Călătoria intitulată „Der Esel kommt mit” (Măgăruşul vine cu mine) a început pe 12 mai la Kunststation St. Peter din Köln și leagă orașele înfrățite Köln din Germania și Cluj-Napoca din România.
Ivo Weber călătorește de la Köln la Cluj Napoca având rolul de a purta un mesaj care abordează tema „Arta în spațiul public”. Mesajul este adresat prietenilor, colegilor și orașului Cluj Napoca. Mesajul a fost creat în Köln de către cei opt membri ai Comisiei de Cultură, precum și de persoane centrale din viața culturală a Köln-ului. Fiecare persoană a ales o lucrare din spațiul urban pe care a considerat-o importantă. Ea a fost transmisă pe parcursul călătoriei sub forma unui mesaj digital, alcătuit din fotografii, o scurtă descriere a alegerii personale și o înregistrare audio.
Legătura s-a făcut în timpul unei vizite la Cluj, alături de curatorul și criticul cultural Kay von Keitz, în toamna anului 2023, care s-a transformat apoi într-o invitație oficială lansată de Primăria Cluj-Napoca și Centrul Cultural German din Cluj-Napoca – membru activ al rețelei internaționale a Institutului Goethe.
Persoane de contact din fiecare oraș mai mare de pe traseu au fost invitate de Ivo Weber să prezinte, la fel ca în Köln, o lucrare de artă din spațiul public și să i-o transmită sub forma unui mesaj, pentru a o duce la destinație. Mesajele adunate vor fi înmânate la sfârșitul călătoriei şi vor alcătui o expoziție în spațiul public şi în săli de expoziție din Cluj-Napoca.
Călătorie documentată în trei limbi
Măgăruşul sculptat care l-a însoţit pe Ivo Weber a fost inspirat de măgăruşul de la casa părinţilor. A fost conectat la un vehicul electric aşa încât, înaintarea lui Weber nu a depăși niciodată viteza de 12 kilometri pe oră, vehiculul și însoțitorul devenind ei înșiși, pe toată durata călătoriei, „artă în spațiul public”.
Călătoria a urmat cursul fluviului Rin și a râului Neckar, și a traversat munții până la Ulm. Apoi a continuat, pe cursul Dunării, prin Austria și Slovacia, până la Budapesta și Szolnok, în Ungaria. Trecând prin Oradea, Ivo Weber, împreună cu măgărușul său îşi ating destinația finală din România, Cluj-Napoca.
La finalul călătoriei, pe 25 iulie, mesajul original, la care se adaugă experiențele de pe traseu, vor fi înmânate personal reprezentanților culturali din Cluj-Napoca. Aici vor avea loc mai multe expoziții, atât în spațiul public, cât și în spații dedicate expozițiilor urbane precum și la Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca.
Pe lângă o prezentare ilustrată a călătoriei, fiecare mesaj înregistrat va fi rezumat pe un afiș, iar mesajele audio vor putea fi ascultate printr-un cod QR. În cooperare cu partenerii de proiect Unser Ebertplatz și Biroul Cultural al orașului Köln, toate mesajele călătoriei, îmbogățite cu lucrările din orașul înfrățit Cluj-Napoca, vor fi prezentate în forma unei expoziții de afișe. Expoziția va fi completată de o discuție și un jurnal de călătorie ilustrat. Călătoria lui Ivo a fost, de asemenea, documentată în trei limbi (germană, engleză, română) pe pagina https://www.der-esel-kommt-mit.de/aktion/.
– De unde a pornit ideea acestei călătorii?
Ivo Weber: Figura măgărușului din copilăria mea a stat pe raftul din atelierul meu timp de mulți ani. Mi-a devenit din ce în ce mai clar că urma să fac ceva cu măgărușul sub forma unei sculpturi. Urma să fie o călătorie în care aș fi putut petrece săptămâni întregi doar privind „arta în spațiul public”. Când cineva face o călătorie lungă pe jos, este de obicei pe ruta de pelerinaj către Santiago de Compostela, în vest. Pentru mine, traseul mult mai interesant din punct de vedere cultural este spre est. Călătoria trece prin cinci țări europene. Cluj-Napoca este un oraș înfrățit cu Köln. Așadar, scopul a fost să iau cu mine mesajele din Köln, să colectez mesaje de-a lungul drumului și să le aduc în orașul înfrățit din România. Mesajele sunt întâlniri personale cu oamenii şi „arta în spațiul public”. Arta pe care o iau cu mine în format digital este întotdeauna selectată de oameni creativi din orașul respectiv.
– De ce aţi ales măgăruşul drept mascotă?
Ivo Weber: Măgarul nu este o mascotă. Este mai degrabă o sculptură. Se deplasează în spațiul public în această călătorie și, împreună cu mine și vehiculul electric, este „artă în spațiul public”. Măgarul este însoțitorul meu, eu îl trag și el îmi cară bagajele. Este un animal caracteristic, este foarte încăpățânat în comportamentul său și probabil că impresionează oamenii tocmai din acest motiv. Are un loc fundamental în literatura și istoria artei. Un măgar este departe de un cal. Un lucru interesant, de exemplu, este că un măgar nu merge niciodată la război. Nu este potrivit pentru asta. Singurul lucru pe care îl poate face este să transporte răniți. Viteza vehiculului meu electric o egalează pe cea a unui măgar. În medie, aceasta este mai mică de 10 km/h. De asemenea, este o imagine pentru decelerare. Călătoria mea a început în Köln pe 12 mai și voi ajunge la Cluj în zilele următoare, după aproximativ 11 săptămâni.
– Ce reacţii aţi observat din partea oamenilor vizavi de prezenţa măgăruşului în oraşele prin care aţi trecut?
Ivo Weber: Copiii strigă mereu: uitați-vă la un măgar! Părinții sunt adesea neinteresați și trebuie să treacă repede mai departe. Dar aceasta este mai degrabă excepția decât regula. Mulți oameni mă abordează și mă întreabă despre ce este în spatele acestei prezenţe, dar întotdeauna presupun că această nebunie este artă. Conversațiile sunt o parte importantă a călătoriei. După o conversație, mulți oameni îmi vizitează site-ul web, care documentează călătoria în etape, și aproape toți oferă un feedback excelent și încurajator pentru călătorie și campanie. Există o ediție de 95 de piese pentru a-mi susține campania: Crowdfunding – https://www.der-esel-kommt-mit.de/edition/
– Ce mesaj din Oradea va purta cu el măgăruşul până la finalul călătoriei?
Ivo Weber: Două mesaje artistice foarte speciale și foarte actuale din incinta Universității Oradea, de la Facultatea de Arte. Mesajul a fost transmis de Teofil Ioan Stiop, şeful Departamentului de Arte Vizuale, Universitatea din Oradea şi de Tibor Fekete, profesor la Facultatea de Arte din Oradea.
– Ce impresie v-a lăsat oraşul Oradea?
Ivo Weber: Oradea este un oraș foarte interesant și frumos. Cred că orașul are un mare dinamism și un mare potențial. Cu sprijinul și ajutorul contactelor mele foarte primitoare, Tibor și Teofil, am ajuns să cunosc multe locuri interesante: muzee, galerii, dar și berării cochete în fundul curții pentru o discuție plăcută despre artă.
Povestea platanului uriaş
Mesajul a fost transimis de conf. univ. dr. Teofil Ştiop şi conf. univ. dr. Fekete Tiberiu.
Incinta unui spațiu al unei Facultății de Arte înmagazinează nenumărate povești sugestive. Așa este și povestea platanului uriaș de de lângă gardul ce desparte aria în care își desfășoară activitatea Departamentul de Arte Vizuale din Oradea și spațiile Jandarmeriei. Instituțiile au decis ca acest copac să fie tăiat pentru a se ridica un gard nou. După tăierea copacului, intuiția creativă a artistului Kovács Zoltán, lector al Departamentului de Arte Vizuale, a făcut ca acesta să solicite o felie din acest copac pentru a se putea confecționa ulterior din ea o masă la care să se poată aduna, deopotrivă, studenții și profesorii.
Povestea copacului tăiat pentru noi este una simbolică, este o metaforă ce vorbește despre despre modul în care ne preocupă gestionarea granițelor culturale, instituționale și umane. Această provocare nu este una nouă. Ea completeză alte problematizări de acest fel așa cum este și aceea a fragmentului extras din sculptura antică Laocoon, în care este ilustrată o luptă agonizantă, fragment interpretat și zugrăvit în perioada pandemiei, pe același gard ce separă cele două instituții, de Dávid Fazekas, un fost student de la specializarea Pictură.
Citiți principiile noastre de moderare aici!