Curtea de Apel Oradea a admis miercuri cererea de eliberare provizorie a lui Iuliu Kiss alias „Paprika”, stabilindu-i o cauţiune de 55.000 lei. Avocaţii lui Kiss au apreciat ca firească eliberarea după şapte luni de arest preventiv pentru o infracţiune din culpă.
De cealaltă parte, decizia judecătorilor a dezamăgit familia tinerei decedate în urma accidentului rutier provocat de Kiss pe 11 iunie 2011, pe strada Meşteşugarilor.
Curtea de Apel va judeca în continuare recursul declarat atât de procurori cât şi de avocaţii lui Kiss împotriva sentinţei date de Judecătoria Oradea pe 16 decembrie. Astfel, prima instanţă l-a condamnat pe Kiss la 3 ani şi 4 luni de închisoare cu executare şi a fost obligat, în solidar cu firma de asigurare, la plata unor despăgubiri morale în valoare de 360.000 euro către familiile victimelor.
Reamintim că după ce Kiss a intrat cu Mercedesul său într-un Tico, Adriana Jurcan (24 ani) a murit pe loc, sora ei geamănă, Anca, a intrat în comă, iar verişoarea Mihaela a avut nevoie de o operaţie la Cluj.
Citiți principiile noastre de moderare aici!