Cluj Napoca, Oradea, Constanţa, Iaşi, Craiova, Bucureşti şi Timişoara sunt oraşele în care Iuliana Tudor şi Elise Stan, împreună cu echipa emisiunii „Vedeta populară” de la TVR 1, organizează preselecţii pentru sezonul al doilea al talent-show-ului de folclor.
La Oradea, Caravana Televiziunii naţionale a poposit, duminică, pentru a alege concurenţii pentru cel mai mare talent-show de folclor din România. Emisiunea este şi o rampă de lansare pentru cei ce doresc să încerce o carieră în muzica populară.
La preselecţiile de la Oradea au participat începători, dar persoane care au experienţa scenei. Unul dintre concurenţii care a dovedit că are voce şi dorinţa de a face publicul să vibreze este şi eleva Adrianei Hexan de la Liceul de Arte – Andrada Abrudan. Tânăra a interpretat piese din repertoriul Floricăi Ungur, dar şi al Corneliei Covaciu.
„Căutăm cei mai buni interpreţi de muzică populară pe care venim să îi întâlnim în şapte regiuni folclorice ale României. La Oradea revenim mereu cu drag. Ne impresionează căldura cu care orădenii ne primesc de fiecare dată”, a spus Iuliana Tudor.
Ea a ţinut să mulţumească autorităţilor locale pentru interesul pentru zona de folclor, precum şi profesorului Liviu Buţiu, directorul Şcolii de Arte „Francisc Hubic” pentru implicare şi colaborare.
Program preselecţii:
3 februarie, Cluj-Napoca, la Casa de Cultură a Studenţilor;
4 februarie, Oradea, la Sala Filarmonicii de Stat;
6 februarie, Constanţa, la Teatrul de Stat;
9 februarie, Iaşi, la sediul TVR Iaşi;
13 februarie, Craiova, la sediul TVR Craiova;
17 februarie, Bucureşti, la sediul Televiziunii Române;
20 februarie, Timişoara, la Casa de Cultură.
Citiți principiile noastre de moderare aici!