Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bihor doresc să eficientizeze în acest an controalele pentru depistarea muncii fără forme legale de angajare. Aceasta a fost una dintre principalele idei enunţate de conducerea ITM Bihor în cadrul conferinţei de presă de miercuri, în care a mai fost prezentat bilanţul pe 2010 şi activitatea pe luna ianuarie 2011.
„Am încercat să oferim cetăţenilor posibilitatea de a reclama munca fără forme legale prin mai multe mijloace: prin poştă, la cutia poştală de la intrarea în instituţie, prin tel verde sau direct pe site. Preluăm reclamaţiile chiar dacă sunt anonime”, a specificat Nicolae Hoduţ, inspectorul-şef al instituţiei.
ITM Bihor va posta pe site toate tematicile de control pentru ca angajatorii să se poată informa şi conforma pentru a nu avea probleme cu ocazia controalelor.
Controale şi amenzi
În luna ianurie 2011, în urma controalelor au fost depistaţi 61 de angajatori care aveau 162 de persoane care desfăşurau munca fără forme legale de angajare.
Numărul controalelor efectuate de către inspectorii ITM Bihor în ianuarie se ridică la 631: 488 în domeniul relaţiilor de muncă şi 143 în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Au fost aplicate 508 sancţiuni contravenţionale şi 163 de amenzi. „Valoarea amenzilor aplicate se ridică la 909.000 de lei”, a precizat Nicolea Hoduţ. Totodată, în prima lună a anului au fost aplicate 345 de avertismente.
În luna ianuarie, la ITM Bihor a fost înregistrat un accudent de muncă soldat cu incapacitate temporară de muncă.
D.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!