Şcoala cu clasele I-VIII din localitatea Tămăşeu derulează proiectul educaţional „Isteţ şi frumos într-un corp sănătos”. Potrivit coordonatorilor proiectului Mircea Monenciu şi Aszalos Agnes, proiectul are cinci teme: „ABC-ul Sănătăţii, Alimentele şi sănătatea, Acordarea primului ajutor, Stima de sine şi Isteţ şi frumos într-un corp sănătos”. Şcoala a implicat mai multe instituţii în acest proiect: Cabinetul Medical, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Bihor, Liceul Sportiv din Oradea etc.
„Scopul proiectului este formarea unei atitudini pozitive faţă de sănătatea sa şi a celor din jur, a unui stil de viaţă sănătos, dezvoltarea armonioasă sub aspect psiho-fizic a şcolarilor prin cunoaşterea conţinutului de educaţie pentru societate, prin derularea unor activităţi referitoare la igienă, sănătate, precum şi a normelor necesare integrării în viaţa socială”, spun coordonatorii proiectului.
Primul ajutor
Astfel, în data de 7 mai, în şcoală s-a derulat activitatea „Acordarea primului ajutor” din cadrul proiectului. Coordonatorii proiectului au invitat în şcoală un echipaj de la Ambulanţă, format din medicii Diana Deac şi Claudia Mudura, care le-au prezentat elevilor metodele de acordare a primului ajutor. Curioaşi, şcolarii au văzut şi dotările pe care le are o maşină de Ambulanţă.
„Elevii şi-au îînsuşit astfel cunoştinţele de bază şi deprinderile practice pentru acordarea primului ajutor. Ei vor şti de asemenea cum să-şi păstreze şi să-şi dezvolte sănătatea fizică şi morală, dar şi sentimentul solidarităţii faţă de cei aflaţi în suferinţă”, a declarat Mircea Monenciu şi Aszalos Agnes, iniţiatorii acestei acţiuni.
Crina Dobocan
Citiți principiile noastre de moderare aici!