[eadvert]
Istoria portului popular bihorean este împletită, într-un chip de nedesfăcut, cu viața și istoria localnicilor și a celor care au trăit pe aceste meleaguri de-a lungul vremii. Fiind mai izolate prin poziția lor geografică, unele sate au favorizat păstrarea unor nestemate folclorice de limbă și de port, acestea putând fi observate mai ales în rândul bătrânilor.
A făcut cercetări
„În calitate de profesor de muzică și artist consacrat, deținător al trofeului Floarea din Grădină, încă din anul 1982 – cel mai exigent concurs de lansare a tinerilor interpreți de muzică populară din vremea aceea, Irina Mihoc explică că a avut satisfacția profesională și bucuria sufletească de a cerceta și a cunoaște oameni, obiceiuri și tradiții din Vatra Binșului și chiar din întreaga Țară a Crișurilor. Am adunat pentru iubitorii de folclor autentic numeroase buchete de flori înmiresmate, expresii ale trăirilor artistice sincere, izvorâte din apele limpezi ale gândurilor și simțirilor, țăranilor bihoreni. Cântecul curat, dătător de viață și de prietenie, pentru sătenii și orășenii trecători pe ulițele satelor, spre un răsărit sau un apus de soare, care în universul de referințe cosmice, sociale, biologice, istorice, ale țăranului din depresiunea Beiușului, constituia o marcă a identității sale. Această identitate a fost construită cu multă trudă de colectivitatea satului, influențată în devenirea ei de timpii istorici și economici. Orice inițiativă singulară în acest domeniu, pentru a se perpetua, pentru a se transmite peste vreme, a fost preluată întotdeauna de comunitate, conform mentalităților colective ale fiecărui timp”, explică doamna Irina Mihoc.
A „colindat” satele
Artista ne-a explicat că lucrul esențial în cercetarea costumului popular „este evidențierea interacțiunii între funcția utilitară și cea identitară a acestuia. Așadar, am constatat nu numai păstrarea funcțiilor practice, utilitare și estetice ale pieselor de port, ci deopotrivă funcțiile legate de condiția socială, economică, de vârstă, de ocupație și stare. Adevărate perle, costumele populare pe care le-am achiziționat, colindând satele, le păstrez cu sfințenie în lăzile mele de zestre, lăzi de Budureasa, care stau la mare rang, întregind mobilierul casei mele. «Pânza se păstrează cel mai bine în ladă, nu se îngălbenește, n-o mănâncă moliile, nici n-o rod șoarecii», spunea mama mea, o mare horitoare și un mare rapsod popular, o voce cum rar se auzea în vremea aceea. Parte din costume ,,mândru împăturate” în lada la care mama mea făcea referire le moștenesc de la ea”, explică doamna Irina Mihoc. Colecția artistei e compusă din 37 de costume populare vechi, de o mare frumusețe, de o mare valoare, pe care le putem vedea atunci când le îmbracă cu ocazia unor evenimente artistice. „Vechimea unora dintre ele nu se cunoaște decât prin deducție, analizând croiul și motivele populare. Femeile spun că nu cunosc de la care generație provin, amintindu-și doar faptul că erau purtate și de stăbunicile lor: «Țin minte că baba spunea că le-o îmbrăcat și mama ei». De o rară frumusețe este ornamentația prezentă pe spătoaiele și poalele confecționate din pânză de cânepă sau in. Spătoaiele mele au două variante de deschidere, așa cum apar, de altfel, în tipar. Unele cu deschidere spre piept, «cu gura di`nainte», altele cu deschidere spre spate, «cu gura di`napoi». Decorul spătoaielor se centrează pe umeri – «spetele», pe piept «cheptar» și la mânecă, «pumnar» care se încheie cu nasturi, «bumbi» albi sau colorați. La spătoaiele fără modele apar tăieturile, «ciurul» cusut cu ață albă («spălmă albă»), presărat cu ochi, dispuși sub diferite forme. Aceste tăieturi se lucrau cu acul și un cuțit bine ascuțit. La fodrele de la gât, este prinsă «ștrenghelita» – dantelă brodată sau simplă, cu danteluță croșetată din bumbac ori misir”, explică artista.
Zadii încrețite pe pumnată
Poalele din colecția Irina Mihoc sunt croite din șase sau opt lați, încrețiți pe ,,pumnată”. „În partea inferioară sunt prinse fodrele, deasupra apar motivele de pe spătoi. Fetele din familii înstărite îmbrăcau la cununii și după nuntă, poale care aveau ca model o tăietură, lată, deosebit de frumoasă, care presupunea foarte multă muncă – «tăietura cu cinci sute de ochiuri» pe lat. Aceste cinci sute de ochiuri erau numărate fără greș și erau dispuse în hexagoane periodice și unghiuri egale, armonizând împreună, într-un întreg desăvârșit. Pentru că erau destul de voluminoase, poalele se împăturau «pături» (se adunau pliuri), se legau strâns cu șnur și se puneau în lada de zestre. Desigur, la fel procedez și eu. Zadiile pe care eu le port sunt cele încrețite pe pumnată, la fel ca poalele. Unele sunt confecționate din materialul așa numit «păr», cu imprimeuri frumos colorate, altele sunt cusute de femei cu motive florale cu mătase, tot pe material din păr sau glot. Altele sunt confecționate din mătase, pe partea inferioară cu fodră și «cipcuță» (dantelă). Cârpele după cap, pe care le așez peste spătoi, sunt cele care se purtau odinioară, din lână, din păr și din glot, cu imprimeuri sau «jure» cusute cu flori, legate pe margini cu «ciupi». Am zece bucăți de astfel de «cârpe», cam tot ce se purta în zonă”, descrie Irina Mihoc costumul binșenesc. Nelipsit la costum este cojocul binșenesc, confecționat din piele de miel, încărcat cu o sumedenie de semnificații simbolice. „Cele 12 cojoace pe care le dețin fac parte din cele două categorii ale cojocului binșenesc: «cojocul cu țirom», ornamentat cu motive florale și «țiroame» (ciucuri mici de forma unor bănuți), respectiv «cojocul unguresc», din același material și cu același croi ca și cojocul cu țirom, dar o altă ornamentică, alcătuită doar din motive florale. Sumanele pe care le am prezintă o mare varietate în ornamentație, fiind achiziționate din sate diferite. Încălțările mele, așa cum ați putut observa, sunt «opincile de gumă», confecționate de renumiții opincari din satul Nimăiești. Am și acele «cizme cu călcâi», negre, care se purtau de sărbători, dar sunt confecționate dintr-o piele destul de tare, sunt cam grele și de aceea prefer opincile”, spune artista.
A impus opinca
Irina Mihoc vorbește cu drag și cu pasiune de costumul său popular. „Am o împlinire sufletească deosebită pe care doresc să o mărturisesc, aceea de a fi impus din nou opinca, în calitate de încălțăminte la costumul popular, în Bihor. Prima solistă din Bihor care a încălțat opincile la costumul popular am fost eu. Am pornit cu ele la concursurile artistice la care am participat și iată că de atunci, am rămas cu ele. Mai târziu , am impus lucrul acesta și elevilor mei, formației Lilioara, pe care o instruiam în cadrul cercului de folclor de la Clubul Copiilor din Beiuș, dar și soliștilor de care m-am ocupat și pe care i-am pregătit. Încetișor au preluat și alții și iată că acum, toți tinerii interpreți, dansatori și formații de elevi încalță opinca. Felicitări! Tocmai pentru că am cercetat și cunosc truda cu care au fost lucrate costumele populare, tehnologia de lucru, începând de la cultivarea cânepii și până la produsul finit. Este un drum lung și anevoios, la condițiile grele de atunci, iar eu nu mi-am permis nicio clipă să mă abat de la autentic, de la ceea ce a fost costumul popular odinioară. Consider o rătăcire pentru cei care fac acest lucru și din păcate, nu sunt puțini. Sunt persoane care confecționează așa zisele costume populare, stilizări florale, viu colorate, acestea fiind de fapt niște kitsch-uri, pe care le comercializează cu sume mari. Din păcate, neștiutorii le cumpără, le îmbracă, dar uneori nu sunt caraghioși, pentru că și repertoriul este pe măsură, un kitsch. Dureros este însă când îmbracă un astfel de costum și interpretează piese autentice, fie ele și ale unor soliști consacrați. Păcat!”, consideră artista.
Lucrurile valoroase și de durată se fac prin muncă asiduă, informare, cercetare și nu după ureche sau la întâmplare. „Îi sfătuiesc pe toți interpreții de muzică populară, la fel ca și pe cei în devenire, să cerceteze folclorul satului de unde vin sau unde își au rădăcinile, să revină la autentic, să reprezentăm cu cinste și demnitate vatra satului românesc și pe cei care au fost înaintașii noștri !”, e mesajul Irinei Mihoc.
Citiți principiile noastre de moderare aici!