La propunerea procurorilor DIICOT Oradea, Tribunalul Bihor a dispus, marţi, arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a iranianului Emadi Hesamedin, cercetat pentru trafic de persoane.
În aceeaşi cauză, Tribunalul Bihor a respins propunerea DIICOT Oradea de arestare preventivă a suspecţilor Beniamin R., Marin C. şi Anton Norbert H., considerând suficientă măsura cercetării lor sub control judiciar.
Faţă de decizia Tribunalului s-a depus miercuri contestaţie, care urmează să fie soluţionată la nivelul Curţii de Apel Oradea.
Alt caz cu iranieni la Arad
Procurorii Structurii Centrale a DIICOT au efectuat miercuri percheziţii în mai multe judeţe, într-o cauză de trafic de droguri şi migranţi iranieni, irakieni şi kurzi. Printre cei 17 suspecţi cetăţeni turci şi români, se numără şi două campioane naţionale la arte marţiale din Arad.
Procurorii DIICOT au descoperit că membrii grupării făceau trafic cu migranţi, unii bănuiţi de legături cu facţiuni teroriste. Migranţii erau transportaţi cu autocamioane, autocare şi cu o maşină specială pentru persoane cu dizabilităţi. Astfel, maşina specială, deţinută de o fundaţie pentru persoane cu dizabilităţi, era condusă de o persoană în scaun cu rotile pentru a trece mai uşor de punctele de control.
Gruparea e suspectată că încasa între 7.000 şi 8.000 de euro pentru fiecare migrant traficat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!