„Conducerea I.P.J. Bihor a dispus efectuarea unui control tematic la Biroul de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Oradea, cu privire la modalitatea de realizare a accesului în incinta dispeceratului de monitorizare a camerelor de supraveghere din municipiul Oradea și referitor la modul în care se fac verificările în bazele de date.
[eadvert]
Poliția Bihoreană nu tolerează astfel de fapte, astfel că vor fi efectuate toate verificările de competența internă a poliției, pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale, indiferent de calitatea persoanelor implicate.
De asemenea, I.P.J. Bihor sprijină ancheta procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor și pune la dispoziția acestora toate documentele și informațiile necesare, în vederea aflării adevărului și soluționării cauzei penale”, transmite Inspectoratul Poliției Bihor.
Trimite articolul
XCand vrei sa musamalizezi ceva,faci o comisie de ancheta,care nu va ajunge la nici o concluzie ! Ancheta in cazul aceluias suspect,victor cretinel micula cand a tras cu AKM 47 in hala dezafectata din Infratirea ,ne spune cineva cum sa incheiat ?
-
Staiflex se musamalizeaza de Hanis tot ,cum a fost cu cazul cu cai , cazul de braconaj ,si multe altele !
Teatru
Punct
daca faptele lu victoras erau comise de orice alt cetatean era demult in arest si condamnat la ani grei de puscarie dar de victoras fiu de bogatas nu se atinge nimeni, doar se face dosar penal care in final va primi nup.
-
Vrăjeală ! Nu se face nimic ! Dacă mâine ar vrea Micula să acceseze iar baza de date a MAI, ar face-o iar, cu acordul Mafiei din Poliţie.
Povesti….
Culmea ca eu am mai intalnit si politisti corecti si amabili… deci nu toti vor sa fie slugile lui muie asta , unii au demnitate si onoare, respect pentru acesti politisti.
Dar un control de la IGPR la IJP Bihor nu se face? Pt ca fara interventia si articolele presei din Bihor nu s-ar fi aflat niciodata de faptele astea? Deja nu mai e pe plan local…omul accesa bazele de date din tara avand in vedere ca celebra cantareata isi are domiciliul in jud. Cluj. Mi-e greu sa cred ca in interiorul Politiei si printre ofiteri nu se stia despre asta.Au tacut malc toti sa nu se supere seful mare de la BH si sa ii penalizeze. Controale de la Bucuresti dar controale serioase,dati afara din Politie si deschis dosare penale tuturor celor care au participat activ sau pasiv si inlocuirea sefilor cu altii tineri si ,daca e posibil,incoruptibili.Ce se asteapta oare? Ca individul mare magnat sa-si faca in continuare “mendrele” fara sa pateasca nimic? Si asta e un caz dezvaluit de presa,chiar credeti ca altele nu mai sunt? Nu neaparat despre el ci despre alte personaje din Bihor. Rusine Politiei Romane.
Corb la corb nu scoate ochii
Foarte bine face,nu are bacu luat dar ii are la mana oe toti cinste lor,asta i politia romana plina de mafioti corupti